Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 21

Setări Biblia
1. În cele din urmă, Iosafat a adormit alături de strămoşii lui şi a fost înmormântat alături de strămoşii lui, în Cetatea lui David. În locul lui a început să domnească Ioram, fiul său.
2. El a avut fraţi, pe fiii lui Iosafat: Azaria, Iehiel, Zaharia, Azaria, Mihael şi Şefatia, toţi fii ai lui Iosafat, regele lui Israel.
3. Tatăl lor le-a dat multe daruri: argint, aur şi lucruri alese, precum şi oraşe fortificate în Iuda, dar regatul i l-a dat lui Ioram, căci el era întâiul născut.
4. Când s-a ridicat peste regatul tatălui său, Ioram şi-a întărit puterea şi i-a omorât cu sabia pe toţi fraţii lui, precum şi pe unii dintre prinţii lui Israel.
5. Ioram avea treizeci şi doi de ani când a început să domnească şi a domnit opt ani la Ierusalim.
6. El a umblat pe calea regilor lui Israel, aşa cum făcuseră cei din casa lui Ahab, căci o avea de soţie pe fiica lui Ahab, şi a făcut ce este rău în ochii lui Iehova.
7. Dar Iehova n-a vrut să aducă nimicirea asupra casei lui David, datorită legământului pe care-l încheiase cu David şi pentru că spusese că le va da lui şi fiilor lui o lampă pentru totdeauna.
8. În zilele lui, Edomul s-a răsculat împotriva mâinii lui Iuda şi a pus un rege să domnească peste ei.
9. Atunci Ioram a trecut graniţa cu căpeteniile şi cu toate carele lui. S-a sculat în timpul nopţii şi i-a lovit pe edomiţii care-l înconjurau şi pe comandanţii carelor.
10. Dar Edomul şi-a continuat răscoala împotriva mâinii lui Iuda până în ziua de azi. În timpul acela s-a răsculat şi Libna, ca să nu mai fie sub mâna lui, pentru că-l părăsise pe Iehova, Dumnezeul strămoşilor lui.

Pagina 1 din 2
capitolul 21 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 21 | FiiLumina
meniu prim
"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~