Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 23

Setări Biblia
11. Atunci l-au adus afară pe fiul regelui, au pus diadema şi Mărturia pe el şi l-au făcut rege. Iehoiada şi fiii lui l-au uns şi au zis: „Trăiască regele!“
SMS
12. Când Atalia a auzit zarva poporului, care alerga şi-l lăuda pe rege, s-a dus la casa lui Iehova, unde se adunase poporul.
SMS
13. Atunci s-a uitat şi iată că regele stătea în picioare lângă coloana lui, la intrare, iar prinţii şi trompetiştii, lângă rege. Şi tot poporul ţării se bucura şi suna din trompete, iar cântăreţii cu instrumentele de acompaniat şi cei ce conduceau cântările de laudă se bucurau şi ei. Atalia şi-a sfâşiat imediat veşmintele şi a zis: „Uneltire! Uneltire!“
1Cron 25.8
Astfel, au aruncat sorţii pentru lucrurile de care trebuiau să se ocupe, cel mic fiind deopotrivă cu cel mare, maestrul deopotrivă cu ucenicul. ;SMS
14. Dar preotul Iehoiada a adus afară căpeteniile peste sute, pe cei numiţi peste armată, şi le-a spus: „Scoateţi-o din rânduri! Cine va merge după ea să fie ucis cu sabia!“ Fiindcă preotul spusese: „Să n-o ucideţi în casa lui Iehova“.
SMS
15. Au pus deci mâna pe ea. Când a ajuns la intrarea porţii cailor, de la casa regelui, au omorât-o acolo.
Neem 3.28
Deasupra Porţii Cailor au făcut reparaţii preoţii, fiecare în faţa casei lui. ;SMS
16. Atunci Iehoiada a încheiat un legământ între el, întregul popor şi rege, că vor rămâne poporul lui Iehova.
SMS
17. Şi tot poporul s-a dus la casa lui Baal şi a dărâmat-o, i-au sfărâmat altarele şi chipurile, iar pe Matan, preotul lui Baal, l-au omorât înaintea altarelor.
Deut 13.9
ci să-l omori negreşit. Mâna ta să se ridice prima asupra lui ca să-l omoare şi după aceea mâna întregului popor. ;SMS
18. Apoi Iehoiada a încredinţat sarcinile din casa lui Iehova în mâna preoţilor şi a leviţilor, pe care David îi împărţise în grupuri peste casa lui Iehova ca să ofere jertfele arse ale lui Iehova, după cum este scris în legea lui Moise, cu bucurie şi cu cântări, aşa cum stabilise David.
1Cron 23.6-31
Apoi David i-a împărţit în grupuri după fiii lui Levi, după Gherşon, Chehat şi Merari. ;1Cron 24.1
Fiii lui Aaron erau pe grupuri. Fiii lui Aaron au fost Nadab şi Abihu, Eleazar şi Itamar. ;Num 28.2
„Porunceşte-le fiilor lui Israel şi spune-le: «Aveţi grijă să-mi prezentaţi la timpul fixat ofranda mea, pâinea mea pentru ofrandele prin foc, ca mireasmă odihnitoare». ;SMS
19. I-a pus deci pe portari la porţile casei lui Iehova ca să nu intre niciun om necurat în vreun fel.
1Cron 26.1
Pentru grupurile de portari: dintre coreiţi: Meşelemia, fiul lui Cori, dintre fiii lui Asaf. ;SMS
20. A luat căpeteniile peste sute, nobilii, cei ce conduceau poporul şi tot poporul ţării şi l-a coborât pe rege de la casa lui Iehova. Apoi au venit la casa regelui prin poarta de sus şi l-au pus pe rege pe tronul regatului.
2Imp 11.19
Apoi a luat căpeteniile peste sute, garda personală cariană, alergătorii şi tot poporul ţării, ca să-l coboare pe rege de la casa lui Iehova. În cele din urmă au ajuns la casa regelui, pe drumul spre poarta alergătorilor. Şi el s-a aşezat pe tronul regilor. ;SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 23 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 23 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~