Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 28

Setări Biblia
1. Ahaz avea douăzeci de ani când a început să domnească şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim. El n-a făcut ce este drept în ochii lui Iehova, aşa cum făcuse David, strămoşul său,
2Imp 16.2 ;SMS
2. ci a umblat pe căile regilor lui Israel şi chiar le-a făcut statui turnate Baalilor.
Ex 34.17 ;Lev 19.4 ;Jud 2.11 ;SMS
3. El însuşi a făcut să se înalţe fum de jertfă în valea fiului lui Hinom şi şi-a ars fiii în foc, după lucrurile dezgustătoare ale naţiunilor pe care Iehova le izgonise dinaintea fiilor lui Israel.
2Imp 23.10 ;Lev 18.21 ;2Imp 16.3 ;2Cron 33.6 ;SMS
4. A adus cu regularitate jertfe şi a făcut să se înalţe fum de jertfă în locurile înalte şi pe dealuri, precum şi sub orice fel de copac cu frunza deasă.
SMS
5. De aceea, Iehova, Dumnezeul său, l-a dat în mâna regelui Siriei, iar sirienii l-au lovit, au luat de la el mulţi prizonieri şi i-au dus la Damasc. Şi a fost dat şi în mâna regelui lui Israel, iar acesta l-a lovit şi a fost un mare măcel.
SMS
6. Pecah, fiul lui Remalia, a omorât într-o singură zi în Iuda o sută douăzeci de mii, toţi bărbaţi viteji, fiindcă l-au părăsit pe Iehova, Dumnezeul strămoşilor lor.
2Imp 15.27 ;SMS
7. De asemenea, Zicri, un bărbat puternic din Efraim, i-a omorât pe Maaseia, fiul regelui, pe Azricam, conducătorul casei, şi pe Elcana, care era al doilea după rege.
SMS
8. Mai mult, fiii lui Israel au luat prizonieri două sute de mii dintre fraţii lor, femei, fii şi fiice, şi au luat multă pradă de la ei şi au dus prada la Samaria.
2Cron 11.4 ;SMS
9. Acolo era un profet al lui Iehova pe nume Oded. El a ieşit înaintea armatei care venea la Samaria şi a zis: „Iată! Din cauza furiei sale împotriva lui Iuda i-a dat Iehova, Dumnezeul strămoşilor voştri, în mâna voastră şi voi aţi ucis cu o furie care a ajuns până la ceruri.
Ps 69.26 ;Isa 10.5 ;Isa 47.6 ;Ezec 25.12-15 ;Ezec 26.2 ;Zah 1.15 ;Ezra 9.6 ;Apoc 18.5 ;SMS
10. Iar acum vă gândiţi să faceţi din fiii lui Iuda şi ai Ierusalimului servitorii şi servitoarele voastre. Dar oare nu sunteţi vinovaţi înaintea lui Iehova, Dumnezeul vostru?
Lev 25.39-46 ;SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 28 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 28 | FiiLumina
meniu prim
"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~