Citește Biblia TLM Neemia capitolul 2

Setări Biblia
11. În cele din urmă am ajuns la Ierusalim şi am rămas acolo trei zile.
12. Apoi m-am sculat noaptea, eu şi câţiva oameni împreună cu mine, şi n-am spus nimănui ceea ce Dumnezeul meu îmi punea în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu aveam cu mine niciun animal, în afară de cel pe care călăream.
13. Am ieşit noaptea pe Poarta Văii, am trecut prin faţa Izvorului Marelui Şarpe, apoi m-am îndreptat spre Poarta Grămezilor de Cenuşă şi am tot cercetat zidurile Ierusalimului. Am văzut că erau dărâmate şi că porţile lui fuseseră mistuite de foc.
14. Am trecut apoi pe la Poarta Izvorului şi pe la Bazinul Regelui, însă nu era loc pe unde să treacă animalul pe care călăream.
15. Dar am urcat noaptea prin vale şi am cercetat zidul, apoi m-am întors, am intrat pe Poarta Văii şi astfel am ajuns înapoi.
16. Demnitarii nu ştiau unde plecasem şi ce făceam. Nu le spusesem încă nimic nici iudeilor, nici preoţilor, nici nobililor, nici demnitarilor, nici celorlalţi lucrători.
17. În cele din urmă le-am zis: „Vedeţi în ce mare necaz suntem: Ierusalimul este devastat, iar porţile lui sunt mistuite de foc! Veniţi să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de batjocură!“
18. Şi le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine şi cuvintele pe care mi le spusese regele. Atunci ei au zis: „Să ne ridicăm şi să construim!“ Şi şi-au întărit mâinile pentru această lucrare bună.
19. Însă, când au auzit aceasta, Sanbalat, horonitul, slujitorul Tobia, amonitul, şi Gheşem, arabul, şi-au bătut joc de noi, ne-au privit cu dispreţ şi ne-au zis: „Ce înseamnă lucrul acesta pe care-l faceţi? Vă răzvrătiţi împotriva regelui?“
20. Dar eu le-am răspuns şi le-am zis: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbândă, iar noi, slujitorii lui, ne vom ridica şi vom construi. Dar voi nu aveţi nici parte, nici drept, nici vreun lucru care să amintească de voi în Ierusalim“.

Pagina 2 din 2
capitolul 2 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Neemia >> Citește Biblia TLM Neemia capitolul 2 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate."
~ Winston Churchill ~