Citește Biblia TLM Estera capitolul 1
Ezra 4.6Apoi, sub domnia lui Ahaşveroş, la începutul domniei lui, au scris o scrisoare de acuzare împotriva locuitorilor lui Iuda şi ai Ierusalimului.
Dan 9.1În primul an al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş din sămânţa mezilor, care fusese făcut rege peste regatul caldeenilor,
Est 8.9Secretarii regelui au fost deci chemaţi în timpul acela, în luna a treia, adică sivan, în a douăzeci şi treia zi a lunii, şi s-a scris tot ce le-a poruncit Mardoheu iudeilor, satrapilor, guvernatorilor şi prinţilor provinciilor (care se întindeau din India până în Etiopia: o sută douăzeci şi şapte de provincii), fiecărei provincii după scrierea ei şi fiecărui popor în limba lui, iar iudeilor după scrierea lor şi în limba lor.
Dan 6.1Darius a găsit de cuviinţă să pună peste regat o sută douăzeci de satrapi, care să fie peste tot regatul.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~