Citește Biblia TLM Estera capitolul 9
1. În a douăsprezecea lună, adică adar, în a treisprezecea zi a lunii, când cuvântul regelui şi legea sa trebuiau îndeplinite, în ziua pe care duşmanii iudeilor o aşteptaseră ca să pună stăpânire pe ei, s-a întâmplat tocmai invers, că iudeii au pus stăpânire pe cei ce îi urau.
Est 8.12în toate provinciile regelui Ahaşveroş într-o singură zi, în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică adar. ;
Est 3.13Şi s-au trimis scrisori prin curieri în toate provinciile regelui, ca să fie distruşi, omorâţi şi nimiciţi toţi iudeii, tineri şi bătrâni, copii şi femei, într-o singură zi, în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică adar, şi să le fie jefuite bunurile. ;
2Sam 22.41Îmi vei da ceafa duşmanilor mei,
iar pe cei ce mă urăsc cu înverşunare îi voi reduce la tăcere.
;
2. Iudeii s-au strâns în oraşele lor, în toate provinciile regelui Ahaşveroş, ca să pună mâna pe cei ce le voiau răul şi niciun om n-a rămas în picioare înaintea lor, căci groaza de ei căzuse peste toate popoarele.
Est 8.11Aceste documente arătau că regele le permitea iudeilor din toate oraşele să se strângă şi să-şi apere sufletele, să-i distrugă, să-i omoare şi să-i nimicească pe toţi cei înarmaţi din poporul şi provincia care îi duşmănea, precum şi pe copii şi pe femei, şi să-i jefuiască ;
Est 9.16Ceilalţi iudei din provinciile regelui s-au strâns şi şi-au apărat sufletul, s-au răzbunat pe duşmanii lor şi au omorât şaptezeci şi cinci de mii dintre cei ce-i urau, dar n-au întins mâna să ia pradă. ;
Ps 71.13-24Să fie făcuţi de ruşine, să piară cei ce se împotrivesc sufletului meu!
Să fie acoperiţi de batjocură şi de umilire cei ce-mi vor nenorocirea!
;
Est 8.17Şi în toate provinciile şi în toate oraşele, oriunde ajungeau cuvântul regelui şi legea sa, era bucurie şi exultare pentru iudei, un ospăţ şi o zi de sărbătoare; şi mulţi din popoarele ţării se declarau iudei, căci groaza de iudei căzuse peste ei.
;
3. Şi toţi prinţii provinciilor, satrapii, guvernatorii şi cei ce se ocupau de afacerile regelui le-au venit în ajutor iudeilor, căci groaza de Mardoheu căzuse peste ei.
4. Căci Mardoheu era mare în casa regelui şi i se ducea faima în toate provinciile, fiindcă Mardoheu devenea din ce în ce mai mare.
2Sam 3.1Războiul dintre casa lui Saul şi casa lui David s-a prelungit. David era din ce în ce mai tare, iar casa lui Saul slăbea tot mai mult.
;
1Cron 11.9Şi David devenea tot mai mare, căci Iehova al armatelor era cu el.
;
Prov 4.18Dar cărarea celor drepţi este ca lumina zorilor a cărei strălucire creşte până la miezul zilei. ;
5. Iudeii i-au lovit cu ascuţişul sabiei pe toţi duşmanii lor, i-au omorât şi i-au nimicit, le-au făcut ce-au vrut celor ce-i urau.
6. În cetatea Susa iudeii au omorât şi au nimicit cinci sute de bărbaţi.
7. De asemenea, pe Parşandata, Dalfon, Aspata,
8. Porata, Adalia, Aridata,
9. Parmaşta, Arisai, Aridai şi Vaizata,
10. cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, duşmanul iudeilor, i-au omorât, dar n-au întins mâna să ia pradă.
Est 5.11Şi Haman le-a vorbit despre splendoarea bogăţiilor lui şi despre mulţimea fiilor lui, despre tot ce făcuse regele ca să-l preamărească şi cum îl înălţase peste prinţii şi slujitorii regelui.
;
Iov 18.19Nu va avea nici copii, nici nepoţi în mijlocul poporului său
şi nimeni nu va rămâne în viaţă acolo unde a locuit ca străin.
;
Iov 27.13-15Aceasta este partea pe care i-o dă Dumnezeu omului rău,
tiranii îşi primesc moştenirea de la Cel Atotputernic.
;
Ps 21.10Le vei distruge rodul de pe pământ
şi urmaşii dintre fiii oamenilor.
;
Est 8.11Aceste documente arătau că regele le permitea iudeilor din toate oraşele să se strângă şi să-şi apere sufletele, să-i distrugă, să-i omoare şi să-i nimicească pe toţi cei înarmaţi din poporul şi provincia care îi duşmănea, precum şi pe copii şi pe femei, şi să-i jefuiască ;
meniu prim"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~