Citește Biblia TLM Iov capitolul 32
1. Atunci cei trei bărbaţi nu i-au mai răspuns lui Iov, pentru că el era drept în ochii săi.
Iov 33.9«Sunt pur, n-am nicio fărădelege;
sunt curat, n-am nicio nelegiuire.
;
2. Dar Elihu, fiul lui Barachel, buzitul, din familia lui Ram, s-a aprins de mânie. S-a aprins de mânie împotriva lui Iov pentru că acesta îşi declarase drept mai degrabă propriul suflet decât pe Dumnezeu.
Gen 22.21pe Uţ, întâiul lui născut, pe Buz, fratele acestuia, pe Chemuel, tatăl lui Aram, ;
3. S-a aprins de mânie şi împotriva celor trei tovarăşi ai lui, fiindcă aceştia nu găsiseră niciun răspuns, dar îl declarau vinovat pe Dumnezeu.
4. Şi Elihu a aşteptat cu vorbele sale până a terminat Iov, pentru că ei erau mai bătrâni de zile decât el.
5. În cele din urmă, văzând că nu era niciun răspuns în gura celor trei bărbaţi, Elihu s-a aprins şi mai mult de mânie.
6. Atunci Elihu, fiul lui Barachel, buzitul, a răspuns şi a zis:
„Eu sunt tânăr de zile,
iar voi sunteţi în vârstă.
De aceea am dat înapoi şi m-am temut
să vă spun ce ştiu.
Iov 15.10În mijlocul nostru se află şi cel cărunt, şi cel în vârstă,
cel cu mai multe zile decât tatăl tău.
;
7. Am zis: «Să vorbească zilele,
mulţimea anilor să dezvăluie înţelepciunea».
8. Cu adevărat, spiritul din oamenii muritori
şi suflarea Celui Atotputernic le dă pricepere.
1Imp 3.12iată că voi face după cuvintele tale. Iată! Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, astfel că nimeni asemenea ţie n-a fost înainte de tine şi nimeni asemenea ţie nu se va ridica după tine. ;
1Imp 4.29Dumnezeu i-a dat lui Solomon foarte multă înţelepciune şi pricepere şi o inimă cu mult discernământ, ca nisipul de pe ţărmul mării. ;
Iov 35.11El este Cel care ne învaţă mai mult decât pe animalele pământului
şi ne face mai înţelepţi decât păsările cerurilor.
;
Iov 38.36El este Cel care ne învaţă mai mult decât pe animalele pământului
şi ne face mai înţelepţi decât păsările cerurilor.
;
Prov 2.6Căci Iehova dă înţelepciune, din gura lui ies cunoştinţa şi discernământul. ;
Ecl 2.26Căci omului care este bun înaintea lui el i-a dat înţelepciune, cunoştinţă şi bucurie, dar celui păcătos i-a dat îndeletnicirea să strângă şi să adune doar ca să-i dea celui care este bun înaintea adevăratului Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt.
;
Dan 1.17Şi acestor patru copii, adevăratul Dumnezeu le-a dat cunoştinţă şi perspicacitate în orice scriere şi înţelepciune. Iar Daniel avea pricepere în orice fel de viziuni şi vise.
;
Dan 2.21El schimbă timpurile şi perioadele, îndepărtând regi şi punând regi, dând înţelepciune celor înţelepţi şi cunoştinţă celor cu discernământ. ;
Mat 11.25Atunci Isus a mai zis: „Te laud în public, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de înţelepţi şi de învăţaţi şi le-ai dezvăluit copilaşilor. ;
Iac 1.5Astfel, dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, să i-o ceară neîncetat lui Dumnezeu, căci el le dă tuturor cu generozitate şi fără să reproşeze şi ea îi va fi dată. ;
9. Nu doar cei cu zile multe sunt înţelepţi
şi nu numai cei în vârstă înţeleg judecata.
1Cor 1.26Căci voi vedeţi chemarea voastră, fraţilor: că n-au fost chemaţi mulţi înţelepţi potrivit cărnii, nici mulţi plini de putere, nici mulţi de neam ales; ;
10. De aceea, am zis: «Ascultă-mă.
Voi spune şi eu ce ştiu».
meniu prim"Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minți contra ta."
~ Richard Wurmbrand ~