Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 104

Setări Biblia
1. Binecuvântează-l pe Iehova, suflete al meu! O, Iehova, Dumnezeul meu, tu eşti nespus de mare. Te-ai îmbrăcat în demnitate şi splendoare,
Ps 103.1
Binecuvântează-l pe Iehova, suflete al meu, da, tot ce este în mine să binecuvânteze sfântul său nume! ;Ps 104.35
Păcătoşii vor pieri de pe pământ, iar cei răi nu vor mai fi. Binecuvântează-l pe Iehova, suflete al meu! Lăudaţi-l pe Iah! ;Ps 93.1
Iehova a devenit rege! S-a îmbrăcat în măreţie; Iehova s-a îmbrăcat, s-a încins cu putere. Pământul este ferm întemeiat, nu poate să se clatine. ;
2. înfăşurându-te în lumină ca într-un veşmânt şi întinzând cerurile ca pe o pânză de cort.
Dan 7.9
M-am uitat până când au fost puse nişte tronuri şi Cel Bătrân de Zile s-a aşezat. Hainele sale erau albe ca zăpada şi părul capului său era ca lâna curată. Tronul său era flăcări de foc, iar roţile acestuia erau un foc arzător. ;Isa 40.22
El este Cel care locuieşte deasupra cercului pământului şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste, Cel care întinde cerurile ca un văl fin, care le desface ca pe un cort de locuit, ;Isa 45.12
Eu am făcut pământul şi l-am creat pe om pe el. Eu am întins cu mâinile mele cerurile şi am dat poruncă întregii lor armate“. ;
3. Tu eşti Cel care îşi construieşte din grinzi camerele de sus, în ape, care îşi face carul din nori, care umblă pe aripile vântului,
Amos 9.6
«Cel ce-şi construieşte scările în ceruri şi bolta cerească deasupra pământului pe care l-a întemeiat, cel ce cheamă apele mării ca să le verse pe faţa pământului este Iehova; acesta este numele său.» ;Isa 19.1
Judecată împotriva Egiptului: Iată că Iehova călăreşte pe un nor iute şi vine în Egipt. Dumnezeii fără valoare ai Egiptului vor tremura din cauza lui, iar inima Egiptului se va topi de frică înăuntrul lui. ;Ps 18.10
Venea pe un heruvim, venea zburând, venea zburând repede, pe aripile unui spirit. ;
4. care face din îngerii săi spirite, din slujitorii săi un foc mistuitor!
Evr 1.7
Iar despre îngeri zice: „El face din îngerii săi spirite şi din slujitorii săi publici o flacără de foc“. ;2Imp 2.11
Pe când mergeau ei şi vorbeau în timp ce mergeau, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe cei doi. Şi Ilie a urcat la cer într-o vijelie. ;2Imp 6.17
Şi Elisei s-a rugat şi a zis: „O, Iehova, deschide-i ochii, te rog, ca să vadă!“ Imediat, Iehova i-a deschis ochii slujitorului şi el a văzut. Şi iată că regiunea muntoasă era plină de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei. ;
5. Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui şi el nu se va clătina pe timp indefinit, da, niciodată.
Iov 26.7
El întinde nordul peste spaţiul gol, suspendă pământul pe nimic, ;Iov 38.4-6
Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune-mi, dacă ai pricepere. ;Ps 24.2
Căci el l-a întemeiat pe mări şi îl întăreşte pe râuri. ;Ps 136.6
Celui care a întins pământul peste ape: căci bunătatea sa iubitoare este veşnică. ;Ecl 1.4
O generaţie trece, o generaţie vine, dar pământul rămâne pentru totdeauna. ;
6. L-ai acoperit cu adâncul de ape cum l-ai acoperi cu un veşmânt. Apele stăteau deasupra munţilor.
Gen 7.19
Şi apele s-au ridicat pe pământ atât de mult, încât toţi munţii înalţi de sub cerul întreg au fost acoperiţi. ;
7. La mustrarea ta, ele au luat-o la fugă, la sunetul tunetului tău au fugit îngrozite
Gen 8.1
După aceea, Dumnezeu şi-a adus aminte de Noe şi de toate animalele sălbatice şi de toate animalele domestice care erau cu el în arcă şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele au început să scadă. ;
8. în locul pe care l-ai întemeiat pentru ele. Munţii s-au ridicat, câmpiile au coborât.
Gen 8.5
Şi apele au continuat să scadă până în luna a zecea. În luna a zecea, în prima zi a lunii, au apărut vârfurile munţilor. ;Iov 38.10-11
când am aşezat-o între hotarele pe care i le stabilisem şi i-am pus zăvoare şi porţi ;
9. Ai stabilit un hotar dincolo de care să nu treacă şi să nu acopere din nou pământul.
Iov 26.10
El a desenat un cerc pe faţa apelor până la hotarul dintre lumină şi întuneric. ;Ps 33.7
El a strâns apele mării cum le-ar strânge cu un dig, punând talazurile în cămări. ;Ier 5.22
«Nici măcar de mine nu vă temeţi?», zice Iehova. «Nici măcar din cauza mea nu tremuraţi? Eu am pus nisipul hotar mării, ca o dispoziţie veşnică peste care nu poate trece. Oricât s-ar zbuciuma valurile ei, tot nu pot birui, oricât ar fi de furioase, tot nu pot trece peste el. ;Gen 9.11-15
Da, închei un legământ cu voi: nicio carne nu va mai fi nimicită vreodată de apele unui potop şi niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul“. ;
10. Tu trimiţi izvoare în văi şi ele îşi continuă drumul printre munţi.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 104 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Psalmii >> Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 104 | FiiLumina
meniu prim
"Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți."
~ Jonathan Swift / Benjamin Franklin ~