Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 107

Setări Biblia
2Imp 20.4
Isaia nu ieşise încă în curtea din mijloc, când cuvântul lui Iehova a venit la el, spunând:
Ps 147.15-18
Îşi trimite porunca pe pământ; cuvintele sale aleargă cu iuţeală.
Mat 8.8
Răspunzând, centurionul a zis: „Domnule, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci spune doar un cuvânt şi servitorul meu se va însănătoşi.
Ps 30.2
O, Iehova, Dumnezeul meu, am strigat către tine după ajutor, iar tu m-ai vindecat!
Ps 103.3
pe el, care îţi iartă toată nelegiuirea, care îţi vindecă toate bolile,
Iov 33.28-30
El mi-a eliberat sufletul ca să nu intre în groapă, iar viaţa mea va vedea lumina».
Ps 30.3
O, Iehova, mi-ai scos sufletul din Şeol, m-ai păstrat în viaţă, ca să nu cobor în groapă!
Ps 49.15
Totuşi, Dumnezeu îmi va elibera sufletul din mâna Şeolului, căci el mă va primi. Sela.
Ps 56.13
Căci tu mi-ai scăpat sufletul de la moarte — nu mi-ai scăpat tu piciorul de poticnire? —, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii.
Ps 103.4
care îţi scapă viaţa din groapă, care te încoronează cu bunătate iubitoare şi îndurări,
Pagina 1 din 1
capitolul 107 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 107 >> Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 107 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~