Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 88

Setări Biblia
Iov 10.21
înainte să mă duc — şi să nu mă mai întorc — în ţara întunericului şi a umbrei adânci,
Ps 143.3
Căci duşmanul îmi urmăreşte sufletul, îmi calcă viaţa la pământ. Mă face să locuiesc în locuri întunecoase precum cei morţi de demult.
Ps 31.12
Am fost uitat ca un mort, care nu mai este în inima nimănui; am ajuns ca un vas spart;
Ps 88.5
eliberat printre cei morţi, asemenea celor ucişi care zac în mormânt, de care nu-ţi mai aminteşti şi care au fost tăiaţi de la mâna ta ce vine în ajutor.
Ecl 8.10
Cu toate că aşa stau lucrurile, am văzut că cei răi erau înmormântaţi, am văzut cum intrau şi ieşeau din locul sfânt şi erau uitaţi în oraşul unde se purtaseră astfel. Şi aceasta este deşertăciune.
Ecl 9.5
Fiindcă cei vii sunt conştienţi că vor muri, dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic şi nu mai au nicio răsplată, căci până şi amintirea li se uită.
Pagina 1 din 1
capitolul 88 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 88 >> Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 88 | FiiLumina
meniu prim
”Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”
~ Feodor Mihailovici Dostoievski ~