Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 92

Setări Biblia
11. Ochiul meu îi va privi de sus pe vrăjmaşii mei, urechile mele vor auzi despre cei ce se ridică împotriva mea, despre răufăcători.
Ps 54.7
Căci el m-a scăpat din orice necaz şi ochiul meu i-a privit triumfător pe duşmanii mei. ;Ps 59.10
Dumnezeul care manifestă bunătate iubitoare faţă de mine îmi va ieşi în întâmpinare, Dumnezeu mă va face să-i privesc triumfător pe vrăjmaşii mei. ;Ps 112.8
Inima lui este de neclintit; el nu se va teme. Până la urmă, îi va privi triumfător pe vrăjmaşii lui. ;SMS
12. Cel drept va înflori ca palmierul, va creşte ca cedrul din Liban.
Ps 52.8
Dar eu voi fi în casa lui Dumnezeu ca un măslin cu frunza deasă, mă încred în bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu pe timp indefinit, da, pentru totdeauna. ;Isa 65.22
Nu le vor construi ca altcineva să le locuiască, nu vor sădi ca altcineva să mănânce. Căci zilele poporului meu vor fi ca zilele copacului şi aleşii mei se vor folosi din plin de lucrarea mâinilor lor. ;Osea 14.5-6
Voi fi ca roua pentru Israel. El va înflori ca un crin şi îşi va înfige rădăcinile asemenea copacului din Liban. ;SMS
13. Cei ce sunt sădiţi în casa lui Iehova, în curţile Dumnezeului nostru, vor înflori.
Ps 100.4
Intraţi cu mulţumiri pe porţile sale şi cu laude în curţile sale! Aduceţi-i mulţumiri, binecuvântaţi-i numele! ;Ps 135.2
care staţi în casa lui Iehova, în curţile casei Dumnezeului nostru! ;SMS
14. Vor prospera şi când vor fi cărunţi, vor fi plini de sevă şi verzi,
SMS
15. ca să declare că Iehova este drept. El este Stânca mea, în care nu există nedreptate.
Deut 32.4
Stânca — lucrările sale sunt perfecte, căci toate căile sale sunt dreptate. Un Dumnezeu al fidelităţii, în care nu este nedreptate; el este drept şi nepărtinitor. ;Rom 9.14
Ce vom spune deci? Este nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum! ;SMS

Pagina 2 din 2
capitolul 92 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Psalmii >> Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 92 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ți fie și mai dor.”
~ Tudor Muşatescu ~