Citește Biblia TLM Exodul capitolul 1

Setări Biblia
1. Iată numele fiilor lui Israel care s-au dus în Egipt împreună cu Iacob, fiecare bărbat cu casa lui:
Gen 46.2
Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Israel în viziunile nopţii şi a zis: „Iacob, Iacob!“, iar el a răspuns: „Iată-mă!“ ;Ex 6.14
Iată capii caselor lor părinteşti: Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, au fost: Hanoc, Palu, Herţon şi Carmi. Acestea sunt familiile lui Ruben. ;
2. Ruben, Simeon, Levi şi Iuda,
3. Isahar, Zabulon şi Beniamin,
4. Dan şi Neftali, Gad şi Aşer.
5. Toate sufletele care au ieşit din coapsele lui Iacob erau şaptezeci de suflete. Iosif era deja în Egipt.
Gen 46.26-27
Toate sufletele care s-au dus cu Iacob în Egipt au ieşit din coapsele lui, în afară de soţiile fiilor lui Iacob. Toate sufletele au fost şaizeci şi şase. ;Ex 1.20
De aceea, Dumnezeu le-a făcut bine moaşelor, iar poporul creştea la număr şi devenea foarte puternic. ;Deut 10.22
Strămoşii tăi au coborât în Egipt cu şaptezeci de suflete, iar acum Iehova, Dumnezeul tău, a făcut din tine o mulţime ca stelele cerurilor. ;
6. În cele din urmă, Iosif a murit şi, la fel, toţi fraţii lui şi toată generaţia aceea.
7. Fiii lui Israel erau roditori şi au ajuns numeroşi. Atât de repede se înmulţeau şi deveneau tot mai puternici, încât ţara s-a umplut de ei.
Gen 46.3
Şi El a zis: „Eu sunt adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să cobori în Egipt, căci acolo voi face din tine o naţiune mare. ;Deut 26.5
Şi tu să iei cuvântul şi să spui înaintea lui Iehova, Dumnezeul tău: «Tatăl meu era un sirian pe cale de-a pieri. El a coborât în Egipt cu foarte puţini oameni şi a locuit acolo ca străin. Acolo a ajuns o naţiune mare, puternică şi cu o populaţie numeroasă. ;Ps 105.24
El a făcut ca poporul lui să fie foarte roditor şi, în cele din urmă, i-a făcut mai puternici decât vrăjmaşii lor. ;Fapt 7.17
Când se apropia timpul ca promisiunea pe care Dumnezeu i-o făcuse lui Avraam să se împlinească, poporul a crescut şi s-a înmulţit în Egipt, ;
8. După un timp s-a ridicat peste Egipt un nou rege, care nu-l cunoscuse pe Iosif.
Fapt 7.18
până când peste Egipt s-a ridicat alt rege, care nu-l cunoscuse pe Iosif. ;
9. El a spus poporului său: „Iată că poporul fiilor lui Israel este mai numeros şi mai puternic decât noi.
Ps 105.24
El a făcut ca poporul lui să fie foarte roditor şi, în cele din urmă, i-a făcut mai puternici decât vrăjmaşii lor. ;
10. Să lucrăm cu viclenie faţă de ei, ca nu cumva să continue să se înmulţească, pentru că, dacă izbucneşte un război, li se vor alătura şi ei celor ce ne urăsc, vor lupta împotriva noastră şi vor ieşi din ţară“.
Ps 10.2
În trufia lui, cel rău îl urmăreşte cu înverşunare pe cel năpăstuit; este prins de planurile pe care le-a urzit. ;Ps 83.3-4
Ei vorbesc în secret cu viclenie împotriva poporului tău şi complotează împotriva celor pe care îi ascunzi. ;Iov 5.13
Celui ce-i prinde pe înţelepţi în viclenia lor şi încurcă sfatul celor şireţi ;Ps 105.25
A lăsat ca inima lor să se schimbe şi să-i urască poporul, ca să se poarte cu viclenie faţă de slujitorii săi. ;Prov 16.25
Există o cale care i se pare dreaptă omului, dar la capătul ei sunt căile morţii. ;Prov 21.30
Nu există nici înţelepciune, nici discernământ şi nici sfat care să se împotrivească lui Iehova. ;Fapt 7.19
Acesta s-a purtat cu viclenie faţă de neamul nostru şi i-a obligat pe taţi să-şi părăsească pruncii, ca aceştia să nu rămână în viaţă. ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 1 din 40
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Exodul >> Citește Biblia TLM Exodul capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare."
~ Proverb chinezesc ~