Citește Biblia TLM Exodul capitolul 17
1. Întreaga adunare a fiilor lui Israel a pornit din pustiul Sin, parcurgând drumul în etape, aşa cum le-a poruncit Iehova, şi şi-au aşezat tabăra la Refidim. Dar acolo nu era apă de băut pentru popor.
trimiteri 2 2. Şi poporul a început să se certe cu Moise, zicând: „Dă-ne apă să bem!“ Dar Moise le-a spus: „De ce vă certaţi cu mine? De ce-l puneţi încontinuu pe Iehova la încercare?“
trimiteri 6 3. Şi acolo poporul a fost însetat şi murmura întruna împotriva lui Moise, zicând: „De ce ne-ai scos din Egipt? Ca să ne omori prin însetare, pe noi, pe fiii noştri şi animalele noastre?“
trimiteri 1 4. În cele din urmă, Moise a strigat către Iehova, zicând: „Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin şi mă vor omorî cu pietre!“
trimiteri 4 5. Atunci Iehova i-a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului şi ia-i cu tine pe câţiva dintre bătrânii lui Israel, precum şi toiagul tău, cu care ai lovit Nilul. Ia-l în mână şi du-te.
trimiteri 3 6. Iată că eu stau în faţa ta acolo, pe stâncă, la Horeb. Să loveşti stânca şi din ea va ieşi apă, iar poporul va putea să bea“. Şi Moise a făcut aşa sub ochii bătrânilor lui Israel.
trimiteri 5 7. El a pus deci locului aceluia numele Masa şi Meriba, din cauza certei fiilor lui Israel şi din cauză că l-au pus pe Iehova la încercare, zicând: „Este Iehova în mijlocul nostru sau nu?“
trimiteri 4 8. Şi amaleciţii au venit să lupte împotriva lui Israel la Refidim.
trimiteri 4 9. Atunci Moise i-a zis lui Iosua: „Alege pentru noi nişte oameni, ieşi şi luptă împotriva amaleciţilor. Mâine voi sta în vârful dealului, cu toiagul adevăratului Dumnezeu în mână“.
trimiteri 3 10. Iosua a făcut deci cum îi spusese Moise, ca să lupte împotriva amaleciţilor, iar Moise, Aaron şi Hur au urcat pe vârful dealului.
meniu prim"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~