Citește Biblia TLM Exodul capitolul 7
Ex 7.17Iată ce a zis Iehova: „Prin aceasta vei şti că eu sunt Iehova. Iată că lovesc cu toiagul din mâna mea apa Nilului, iar ea se va preface în sânge.
Ex 8.22Da, în ziua aceea voi face ca ţinutul Gosen, în care stă poporul meu, să fie diferit şi acolo nu vor fi tăuni, ca să ştii că eu sunt Iehova peste tot pământul.
Ex 14.4-18Şi eu voi lăsa ca inima faraonului să se încăpăţâneze şi el îi va urmări, iar eu mă voi glorifica prin intermediul faraonului şi al întregii lui armate; şi egiptenii vor şti că eu sunt Iehova“. Ei au făcut întocmai.
Ps 9.16Iehova s-a făcut cunoscut prin judecata pe care a executat-o.
Cel rău a fost prins în cursă prin faptele mâinilor lui.
Higaion.
Sela.
Ex 3.20Îmi voi întinde deci mâna şi voi lovi Egiptul cu toate faptele uimitoare pe care le voi face în mijlocul lui. După aceea vă va da drumul.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~