Citește Biblia TLM Proverbele capitolul 17
11. Cel rău nu caută decât răzvrătirea, dar mesagerul trimis împotriva lui este neîndurător.
12. Mai bine să întâlnească omul o ursoaică rămasă fără pui decât pe cel fără minte în nebunia lui.
Osea 13.8Le voi ieşi în cale ca o ursoaică ce şi-a pierdut puii şi le voi sfâşia învelişul inimii. Îi voi devora acolo ca un leu; o fiară a câmpului îi va face bucăţi. ;
13. Celui ce răsplăteşte cu rău pentru bine, răul nu-i va părăsi casa.
Ps 109.4-5Deşi eu îi iubesc, ei mi se împotrivesc,
totuşi eu mă rog.
;
Ier 18.20Oare cu rău ar trebui răsplătit binele? Căci ei au săpat o groapă pentru sufletul meu. Adu-ţi aminte că am stat înaintea ta ca să vorbesc de bine despre ei, ca să abat furia ta de la ei! ;
Rom 12.17Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Faceţi lucruri pe care toţi oamenii le consideră bune. ;
1Tes 5.15Vedeţi ca nimeni să nu răsplătească răul cu rău, ci urmăriţi întotdeauna ce este bine unii faţă de alţii şi faţă de toţi ceilalţi.
;
1Pet 3.9neplătind cu rău pentru rău sau cu insultă pentru insultă, ci, dimpotrivă, binecuvântând, pentru că la această cale aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi o binecuvântare.
;
14. Începutul unei dispute este ca revărsarea unor ape, de aceea, pleacă înainte să izbucnească cearta.
Prov 20.3Este o cinste pentru un om să se abţină de la ceartă, dar nebunul se-avântă în ea.
;
1Tes 4.11şi să vă străduiţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburile voastre şi să lucraţi cu mâinile voastre, aşa cum v-am poruncit, ;
15. Cel care-l declară drept pe cel rău şi cel care-l declară rău pe cel drept, da, amândoi sunt detestaţi de Iehova.
Ex 23.7Să te ţii departe de cuvântul mincinos şi să nu-l omori pe cel nevinovat şi pe cel drept, căci nu-l voi declara drept pe cel rău.
;
Prov 24.24Cine-i spune celui rău: „Tu eşti drept“, va fi blestemat de oameni şi va fi condamnat de popoare. ;
Isa 5.23care, pentru mită, îl declară drept pe cel rău şi care iau dreptatea de la cel drept!
;
16. La ce foloseşte preţul pentru dobândirea înţelepciunii în mâna celui fără minte, de vreme ce el este lipsit de inimă?
Prov 21.25-26Pofta leneşului îl omoară, fiindcă mâinile lui nu vor să muncească. ;
17. Un tovarăş adevărat iubeşte tot timpul şi este un frate care s-a născut pentru ziua necazului.
Rut 1.16Însă Rut i-a zis: „Nu insista să te părăsesc, să mă întorc şi să nu mai merg cu tine, căci unde vei merge tu voi merge şi eu şi unde vei înnopta tu voi înnopta şi eu. Poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. ;
Prov 18.24Există tovarăşi care sunt gata să se distrugă unul pe altul, dar există un prieten mai apropiat decât un frate.
;
18. Omul lipsit de inimă bate palma, punându-se garant pentru tovarăşul său.
Prov 6.1Fiul meu, dacă te-ai pus garant pentru semenul tău, dacă ai bătut palma cu un străin, ;
Prov 11.15Celui ce s-a pus garant pentru un străin îi va merge rău, dar cel ce urăşte să bată palma pentru o înţelegere este lipsit de griji.
;
19. Cine iubeşte fărădelegea iubeşte cearta. Cine-şi face poarta înaltă caută căderea.
Prov 16.18Mândria merge înaintea căderii şi spiritul trufaş înaintea poticnirii.
;
20. Cel cu inima vicleană nu va găsi binele şi cel cu limba vicleană va cădea în nenorocire.
Iac 3.8Dar limba, niciun om n-o poate îmblânzi. Nesupusă şi vătămătoare, ea este plină de venin ucigător. ;
meniu prim"În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim."
~ Robert Brault ~