Citește Biblia TLM Eclesiastul capitolul 5

Setări Biblia
1. Păzeşte-ţi piciorul când te duci la casa adevăratului Dumnezeu şi apropie-te mai degrabă să asculţi decât să aduci jertfă, cum fac cei fără minte, căci ei nu-şi dau seama că fac ce este rău.
2. Nu te grăbi să deschizi gura şi să nu ţi se pripească inima să rostească vreun cuvânt înaintea adevăratului Dumnezeu. Fiindcă adevăratul Dumnezeu este în ceruri, dar tu eşti pe pământ. De aceea, cuvintele să-ţi fie puţine.
3. Căci visele vin din mulţimea grijilor, iar glasul celui fără minte se face auzit prin mulţimea cuvintelor.
4. Când îi faci lui Dumnezeu o făgăduinţă, nu întârzia s-o împlineşti, căci nimeni nu găseşte plăcere în cei fără minte. Împlineşte-ţi făgăduinţa pe care o faci.
5. Mai bine să nu faci nicio făgăduinţă decât să faci o făgăduinţă şi să n-o împlineşti.
6. Nu lăsa gura să-ţi ducă în păcat carnea, nici nu spune înaintea îngerului că a fost o greşeală. De ce să se aprindă de mânie adevăratul Dumnezeu din cauza cuvintelor tale şi să distrugă lucrarea mâinilor tale?
7. Căci din mulţimea grijilor vin visele şi există atâtea deşertăciuni şi cuvinte. De aceea, teme-te de adevăratul Dumnezeu!
8. Dacă vezi asuprirea celui sărac şi judecata şi dreptatea denaturate într-o provincie, nu te mira de lucrul acesta, căci peste cel mare veghează unul mai mare şi peste ei sunt unii şi mai mari.
9. În plus, roadele pământului sunt pentru toţi oamenii; chiar şi regele este slujit, lucrându-i-se ogorul.
10. Cine iubeşte argintul nu se satură de argint, iar cine iubeşte avuţia nu se satură de câştig. Şi aceasta este deşertăciune.

Pagina 1 din 2
capitolul 5 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Eclesiastul >> Citește Biblia TLM Eclesiastul capitolul 5 | FiiLumina
meniu prim
"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~