Citește Biblia TLM Isaia capitolul 36

Setări Biblia
1. În al paisprezecelea an al regelui Ezechia, Sanherib, regele Asiriei, a urcat împotriva tuturor oraşelor fortificate ale lui Iuda şi le-a luat în stăpânire.
2Imp 18.13 ;2Cron 32.1 ;SMS
2. Apoi regele Asiriei l-a trimis pe rabşache din Lachis la Ierusalim, la regele Ezechia, cu o armată puternică. Şi el s-a oprit lângă canalul bazinului de sus, pe drumul cel mare de pe câmpul înălbitorului.
SMS
3. Atunci au ieşit înaintea lui Eliachim, fiul lui Hilchia, care era numit peste casă, Şebna, secretarul, şi Ioah, cronicarul, fiul lui Asaf.
SMS
4. Atunci rabşache le-a zis: „Spuneţi-i lui Ezechia: «Iată ce-a zis marele rege, regele Asiriei: „Ce este încrederea asta? Pe ce te bizui?
2Imp 18.19 ;SMS
5. Tu ai spus (dar nu sunt decât cuvinte ale buzelor): «Pentru război este nevoie de sfat şi de tărie». Acum, în cine ţi-ai pus încrederea de te-ai răsculat împotriva mea?
SMS
6. Iată că te-ai încrezut în sprijinul acestei trestii zdrobite, în Egipt, care, dacă s-ar sprijini un om pe ea, i-ar intra în palmă şi i-ar străpunge-o. Aşa este faraonul, regele Egiptului, pentru toţi cei ce-şi pun încrederea în el.
Ezec 29.6-7 ;SMS
7. Dacă-mi vei zice: «În Iehova, Dumnezeul nostru, ne-am încrezut», oare nu este el acela ale cărui locuri înalte şi altare au fost îndepărtate de Ezechia, în timp ce el îi spune lui Iuda şi Ierusalimului: «Înaintea acestui altar să te pleci»?“»
SMS
8. Acum fă o învoială cu domnul meu, regele Asiriei, şi-ţi voi da două mii de cai, ca să vedem dacă poţi să pui călăreţi pe ei!
SMS
9. Cum ai putea să te împotriveşti feţei unui singur guvernator dintre cei mai mici slujitori ai domnului meu, când tu îţi pui încrederea în Egipt pentru care şi pentru călăreţi?
SMS
10. Oare fără permisiunea lui Iehova am urcat eu împotriva acestei ţări ca s-o distrug? Iehova însuşi mi-a spus: «Urcă împotriva acestei ţări şi distruge-o»“.
SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 36 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Isaia >> Citește Biblia TLM Isaia capitolul 36 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~