Citește Biblia TLM Isaia capitolul 38

Setări Biblia
11. Ziceam: „Nu-l voi mai vedea pe Iah, da, pe Iah, în ţara celor vii. Nu-i voi mai privi pe oameni, voi fi cu locuitorii ţării unde nu mai există viaţă.
Ps 27.13
Dacă n-aş fi crezut că voi vedea bunătatea lui Iehova în ţara celor vii . . .! ;Ps 116.9
Voi umbla înaintea lui Iehova în ţările celor vii. ;SMS
12. Locuinţa mea a fost smulsă şi îndepărtată de la mine ca un cort de păstori. Mi-am făcut viaţa sul ca un ţesător. Sunt tăiat de la firele urzelii. Din zori şi până-n noapte mă predai.
Iov 7.6
Zilele mele sunt mai iuţi decât suveica ţesătorului şi se sfârşesc în deznădejde. ;SMS
13. Până dimineaţă m-am liniştit. Ca un leu, aşa îmi zdrobeşte el toate oasele. Din zori şi până-n noapte mă predai.
SMS
14. Ciripeam ca lăstunul, ca mierla neagră, gânguream ca porumbelul. Ochii mi s-au vlăguit privind spre înălţime şi am zis: «O, Iehova, sunt apăsat! Ia-mă sub ocrotirea ta!»
Isa 59.11
Mormăim cu toţii ca urşii şi gângurim cu tristeţe ca porumbeii. Am sperat mereu să fie dreptate, dar n-a fost; să fie salvare, dar a rămas departe de noi. ;SMS
15. Ce să mai zic acum şi el ce să-mi mai spună? El însuşi a lucrat. În toţi anii mei voi umbla cu umilinţă în amărăciunea sufletului meu.
Iov 7.11
De aceea, nu-mi voi reţine gura. Voi vorbi în necazul spiritului meu, îmi voi spune neliniştea în amărăciunea sufletului meu! ;Iov 10.1
Sufletul meu este dezgustat de viaţă. Voi da frâu liber plângerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu! ;SMS
16. Am zis: «O, Iehova, datorită bunătăţii tale trăiesc oamenii şi, ca în cazul tuturor, datorită ei are viaţă spiritul meu. Tu îmi vei reda sănătatea şi mă vei păstra în viaţă.
SMS
17. Iată că în loc de pace am avut amărăciune, da, amărăciune! Dar tu mi-ai iubit sufletul şi l-ai păzit de groapa distrugerii. Pentru că ai aruncat înapoia ta toate păcatele mele.
SMS
18. Căci nu Şeolul te poate preamări, nu moartea poate să-ţi aducă laude. Cei ce coboară în groapă nu pot privi plini de speranţă spre fidelitatea ta.
Ps 6.5
Căci în moarte nu se aminteşte de tine; în Şeol cine te va lăuda? ;Ps 30.9
Ce valoare are sângele meu dacă eu cobor în groapă? Te va lăuda ţărâna? Va vesti ea fidelitatea ta? ;Ps 88.11
Se va vorbi oare despre bunătatea ta iubitoare în mormânt şi despre fidelitatea ta în locul distrugerii? ;Ps 115.17
Nu morţii îl laudă pe Iah, nici cei ce coboară în tăcere, ;Ecl 9.10
Tot ce găseşte mâna ta să facă fă cu toată puterea ta, căci în Şeol, locul unde te duci, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune. ;SMS
19. Cel care trăieşte, da, cel care trăieşte te poate preamări, aşa cum fac eu în ziua aceasta. Tatăl poate să le dea cunoştinţă fiilor lui cu privire la fidelitatea ta.
Deut 4.9
Numai păzeşte-te şi fii foarte atent la sufletul tău, pentru ca, în toate zilele vieţii tale, să nu uiţi lucrurile pe care le-au văzut ochii tăi şi ele să nu se îndepărteze de inima ta, ci să le faci cunoscute fiilor tăi şi nepoţilor tăi. ;Deut 6.7
să le inculci fiului tău şi să vorbeşti despre ele când eşti acasă şi când umbli pe drum, când te culci şi când te scoli. ;Ps 78.3-4
pe care le-am auzit şi le ştim, pe care ni le-au istorisit părinţii noştri ;SMS
20. O, Iehova, vino să mă salvezi şi vom cânta la instrumente cu coarde melodiile pe care le-am ales, în toate zilele vieţii noastre, la casa lui Iehova!»“
SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 38 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Isaia >> Citește Biblia TLM Isaia capitolul 38 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~