Citește Biblia TLM Isaia capitolul 54
1. „Strigă de bucurie, femeie stearpă care n-ai născut! Înveseleşte-te cu strigăte de bucurie şi chiuie, tu, care n-ai avut durerile naşterii, căci fiii celei pustiite sunt mai mulţi decât fiii femeii care are proprietar conjugal“, spune Iehova.
Tef 3.14Strigă de bucurie, fiică a Sionului! Izbucneşte în strigăte de veselie, o, Israele! Exultă, bucură-te din toată inima, fiică a Ierusalimului! ;
Gal 4.27Pentru că este scris: „Bucură-te, femeie stearpă care nu naşti! Izbucneşte şi chiuie, femeie care n-ai durerile naşterii! Căci copiii femeii părăsite sunt mai mulţi decât ai celei care are soţ“. ;
1Sam 2.5Cei sătui trebuie să se angajeze pentru pâine,
dar cei flămânzi nu mai suferă de foame.
Femeia stearpă a născut şapte fii,
dar cea care avea mulţi fii s-a veştejit.
;
2. „Lărgeşte locul cortului tău! Să fie întinse pânzele tabernacolului tău grandios! Nu te reţine. Lungeşte funiile cortului tău şi întăreşte ţăruşii cortului tău!
Isa 49.19-20Deşi locurile tale sunt devastate şi pustiite, iar ţara ta este plină de ruine, deşi acum eşti prea strâmtă ca să fii locuită, iar cei ce te înghiţeau sunt departe, ;
3. Căci te vei întinde la dreapta şi la stânga, iar urmaşii tăi vor lua în stăpânire naţiuni şi vor locui oraşele pustiite.
Isa 55.5Iată, vei chema o naţiune pe care n-o cunoşti, iar aceia dintr-o naţiune care nu te-au cunoscut vor alerga la tine, de dragul lui Iehova, Dumnezeul tău, şi de dragul Sfântului lui Israel, fiindcă el te-a înfrumuseţat.
;
Isa 61.9Descendenţa lor va fi cunoscută printre naţiuni şi urmaşii lor printre popoare. Toţi cei ce îi vor vedea îi vor recunoaşte că sunt descendenţa pe care a binecuvântat-o Iehova.“
;
4. Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine! Nu te simţi umilită, căci nu vei fi dezamăgită! Pentru că vei uita ruşinea din tinereţea ta şi nu-ţi vei mai aduce aminte de dispreţul văduviei tale neîntrerupte.“
5. „Pentru că Marele tău Făuritor este proprietarul tău conjugal, Iehova al armatelor este numele său. Sfântul lui Israel este Răscumpărătorul tău. El va fi numit Dumnezeul întregului pământ.
Ier 3.14„Întoarceţi-vă, fii renegaţi“, zice Iehova. „Căci eu am devenit proprietarul vostru conjugal; eu vă voi lua, pe unul dintr-un oraş şi pe doi dintr-o familie, şi vă voi aduce în Sion. ;
Luc 1.32El va fi mare şi va fi numit Fiul Celui Preaînalt, iar Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său. ;
Zah 14.9Iar Iehova va fi rege peste tot pământul. În ziua aceea, Iehova va fi unul singur şi unul singur, numele său.
;
Rom 3.29Sau este el numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al oamenilor din naţiuni? Ba da, este şi al oamenilor din naţiuni, ;
6. Pentru că Iehova te-a chemat ca pe o soţie părăsită şi mâhnită în spirit, ca pe o soţie din tinereţe, care a fost mai târziu respinsă“, a spus Dumnezeul tău.
Isa 62.4Nu se va mai zice despre tine că eşti o femeie părăsită de tot şi nu se va mai spune despre ţara ta că este pustiită, ci te vei numi: «Plăcerea mea este în ea», iar ţara ta: «Cea care are soţ». Căci Iehova îşi găseşte plăcerea în tine şi ţara ta va avea soţ. ;
7. „Te-am părăsit doar pentru o clipă, dar te voi aduna cu mari îndurări.
Ps 30.5căci mânia lui ţine doar o clipă,
dar bunăvoinţa lui, toată viaţa!
Seara vine plânsul, dar dimineaţa, strigăte de bucurie.
;
Isa 26.20Du-te, poporul meu, intră în încăperile tale unde vei fi în siguranţă şi închide uşile după tine! Ascunde-te doar o clipă până va trece mânia! ;
Isa 60.10Străinii îţi vor construi zidurile şi regii lor îţi vor sluji, căci în mânia mea te voi lovi, dar în bunăvoinţa mea mă voi îndura de tine.
;
2Cor 4.17Căci, chiar dacă necazul este de-o clipă şi uşor, el produce pentru noi o glorie care devine tot mai mare şi este veşnică, ;
Isa 55.3Plecaţi-vă urechea şi veniţi la mine! Ascultaţi şi sufletul vostru va rămâne în viaţă. Voi încheia cu voi un legământ de durată indefinită în armonie cu dovezile de bunătate iubitoare faţă de David, care sunt fidele. ;
Ier 31.3Iehova mi s-a arătat din depărtare, zicând: „Te-am iubit cu o iubire veşnică. De aceea, te-am atras cu bunătate iubitoare. ;
8. Într-o revărsare de mânie mi-am ascuns faţa de tine pentru o clipă, dar mă voi îndura de tine cu bunătate iubitoare pe timp indefinit“, spune Răscumpărătorul tău, Iehova.
9. „Lucrul acesta este pentru mine ca zilele lui Noe. Aşa cum am jurat că apele lui Noe nu vor mai veni peste pământ, tot aşa am jurat că nu mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai certa.
Gen 8.21Şi Iehova a simţit o mireasmă odihnitoare, astfel că Iehova a zis în inima sa: „Niciodată nu voi mai blestema pământul din cauza omului, căci înclinaţia inimii omului este rea din tinereţea lui, şi niciodată nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut. ;
Gen 9.11Da, închei un legământ cu voi: nicio carne nu va mai fi nimicită vreodată de apele unui potop şi niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul“.
;
Isa 55.11tot aşa va fi şi cuvântul meu, care iese din gura mea. Nu se va întoarce la mine fără rezultat, ci va face negreşit ce-mi place şi va reuşi în lucrul pentru care l-am trimis.
;
Ier 31.35-36Iată ce a spus Iehova, Cel care dă soarele ca să lumineze ziua şi dă legi lunii şi stelelor ca să lumineze noaptea, Cel care răscoleşte marea ca să i se agite valurile, Cel al cărui nume este Iehova al armatelor: ;
10. Căci munţii se pot îndepărta, iar dealurile se pot clătina, dar bunătatea mea iubitoare nu se va îndepărta de la tine şi nici legământul meu de pace nu se va clătina“, spune Iehova, Cel ce se îndură de tine.
Ps 46.2De aceea nu ne vom teme chiar dacă pământul ar suferi o schimbare,
chiar dacă s-ar clătina munţii în inima nemărginitei mări,
;
Isa 51.6Ridicaţi-vă ochii spre ceruri şi priviţi în jos spre pământ! Căci cerurile vor fi risipite ca fumul, pământul se va uza ca o haină, iar locuitorii lui vor muri ca ţânţarii. Dar salvarea mea va fi pe veşnicie şi dreptatea mea nu va fi distrusă.
;
Mat 5.18Căci adevărat vă spun că mai degrabă vor trece cerul şi pământul decât să treacă cea mai mică literă sau o frântură de literă din Lege fără să se întâmple toate lucrurile. ;
Ps 89.33-34Dar nu-mi voi îndepărta bunătatea iubitoare de la el,
nici nu-mi voi dezminţi fidelitatea.
;
meniu prim"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~