Citește Biblia TLM Isaia capitolul 6

Setări Biblia
1. În anul morţii regelui Ozia l-am văzut pe Iehova stând pe un tron măreţ şi înălţat, iar poalele veşmântului său umpleau templul.
2Imp 15.7
În cele din urmă, Azaria a adormit alături de strămoşii lui şi a fost înmormântat alături de strămoşii lui, în Cetatea lui David. Şi în locul lui a început să domnească Iotam, fiul său. ;1Imp 22.19
Şi Micaia a mai zis: „Ascultă deci cuvântul lui Iehova: Îl văd pe Iehova stând pe tronul său şi toată armata cerurilor stând lângă el, la dreapta şi la stânga lui. ;Ioan 12.41
Isaia a spus aceste lucruri pentru că a văzut gloria sa şi a vorbit despre el. ;Apoc 4.2
După aceea am ajuns imediat sub puterea spiritului. Şi iată că un tron era la locul lui în cer şi pe tron stătea cineva. ;SMS
2. Deasupra lui stăteau nişte serafimi. Fiecare avea şase aripi. Cu două îşi acoperea faţa, cu două îşi acoperea picioarele, iar cu două zbura.
Ezec 1.11
Aşa erau feţele lor. Aripile lor erau întinse în sus. Fiecare avea două aripi care se atingeau una de alta, iar două le acopereau corpurile. ;SMS
3. Şi strigau unul către celălalt şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Iehova al armatelor! Tot pământul este plin de gloria sa!“
Apoc 4.8
Fiecare dintre cele patru creaturi vii avea câte şase aripi, care, de jur împrejur şi dedesubt, erau pline de ochi. Ele n-au odihnă nici ziua, nici noaptea şi spun: „Sfânt, sfânt, sfânt este Iehova Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este şi care va veni!“ ;Ps 72.19
Binecuvântat să fie gloriosul său nume pe veşnicie şi gloria lui să umple întregul pământ! Amin şi amin. ;SMS
4. Uşorii pragurilor se cutremurau la glasul celor ce strigau, iar casa s-a umplut de fum.
Ex 40.34
Şi norul a acoperit cortul întâlnirii, iar gloria lui Iehova a umplut tabernacolul. ;1Imp 8.10
Când preoţii au ieşit din locul sfânt, norul a umplut casa lui Iehova. ;SMS
5. Atunci am spus: „Vai de mine! Sunt ca mort, fiindcă sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Ochii mei l-au văzut pe Rege, pe Iehova al armatelor!“
Ex 4.10
Moise i-a zis atunci lui Iehova: „Iartă-mă, Iehova, dar eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară, nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când îi vorbeşti slujitorului tău, căci gura şi limba îmi sunt greoaie“. ;Ex 6.30
Atunci Moise a zis înaintea lui Iehova: „Iată că eu am buze necircumcise, cum o să mă asculte faraonul?“ ;Jud 6.22
Astfel, Ghedeon şi-a dat seama că era îngerul lui Iehova. Imediat, Ghedeon a zis: „Vai, Domn Suveran Iehova, căci l-am văzut pe îngerul lui Iehova faţă în faţă!“ ;Jud 13.22
Şi Manoah i-a zis soţiei lui: „Vom muri, fiindcă l-am văzut pe Dumnezeu!“ ;Ier 1.6
Dar eu am zis: „Vai, Domn Suveran Iehova! Iată că eu nu ştiu să vorbesc, fiindcă sunt doar un copil“. ;SMS
6. Dar unul dintre serafimi a zburat spre mine şi avea în mână un cărbune incandescent pe care-l luase cu cleştele de pe altar.
Apoc 8.3
Şi a sosit un alt înger, care avea un vas de aur pentru tămâie, şi a stat lângă altar. I s-a dat tămâie multă, ca s-o ofere împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor pe altarul de aur dinaintea tronului. ;SMS
7. Mi-a atins gura şi a spus: „Iată! Acesta ţi-a atins buzele şi nelegiuirea ţi-a fost îndepărtată, iar păcatul tău este ispăşit“.
Ier 1.9
Atunci Iehova şi-a întins mâna şi mi-a atins gura. Apoi Iehova mi-a zis: „Iată că am pus cuvintele mele în gura ta. ;Dan 10.16
Şi iată că cineva care semăna cu fiii oamenilor mi-a atins buzele. Atunci mi-am deschis gura, am vorbit şi i-am spus celui care stătea în faţa mea: „O, domnul meu, din cauza celor văzute m-au cuprins deodată spasmele şi m-au părăsit puterile. ;SMS
8. Apoi am auzit glasul lui Iehova spunând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru noi?“ Atunci eu am zis: „Iată-mă! Trimite-mă!“
Gen 1.26
Şi Dumnezeu a mai zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră; ei să stăpânească peste peştii mării, peste creaturile zburătoare ale cerurilor, peste animalele domestice, peste tot pământul şi peste toate celelalte creaturi care se mişcă pe pământ“. ;Gen 3.22
Apoi Iehova Dumnezeu a zis: „Iată că omul a devenit ca unul dintre noi, cunoscând binele şi răul. Acum, ca nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia şi din rodul pomului vieţii, să mănânce şi să trăiască veşnic . . .“ ;Gen 11.7
Hai să coborâm şi să le încurcăm limba ca să nu-şi mai înţeleagă limba unul altuia“. ;SMS
9. Şi el a spus: „Du-te şi spune acestui popor: «Întruna auziţi, dar nu înţelegeţi; întruna vedeţi, dar nu învăţaţi».
Isa 43.8
Aduceţi aici poporul care este orb, deşi are ochi, şi pe cei care sunt surzi, deşi au urechi. ;Mat 13.14
Şi cu ei se împlineşte profeţia lui Isaia, care zice: «Auzind, veţi auzi, dar nicidecum nu veţi înţelege şi, privind, veţi privi, dar nicidecum nu veţi vedea. ;Marc 4.12
pentru ca, deşi privesc, să privească şi totuşi să nu vadă şi, deşi aud, să audă şi totuşi să nu înţeleagă şi să nu se întoarcă vreodată şi să găsească iertare“. ;Luc 8.10
El a zis: „Vouă vă este dat să înţelegeţi secretele sacre ale regatului lui Dumnezeu, dar celorlalţi le vorbesc în ilustrări, pentru ca, deşi privesc, să privească în zadar şi, deşi aud, să nu înţeleagă. ;Ioan 12.40
„El le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu pătrundă sensul cu inima, să nu se întoarcă şi eu să-i vindec“. ;Fapt 28.26
când a zis: «Du-te la poporul acesta şi spune: „Deşi veţi auzi, veţi auzi, dar nicidecum nu veţi înţelege şi, deşi veţi privi, veţi privi, dar nicidecum nu veţi vedea. ;Rom 11.8
după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un spirit de somn adânc, ochi care să nu vadă şi urechi care să nu audă, până în ziua de azi“. ;SMS
10. Fă insensibilă inima acestui popor, astupă-le urechile şi lipeşte-le ochii ca să nu vadă cu ochii, să nu audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima şi să nu se întoarcă şi să se vindece!“
Ps 119.70
Inima lor a ajuns insensibilă ca grăsimea. Dar eu îmi găsesc plăcerea în legea ta. ;Isa 63.17
De ce, o, Iehova, ne faci să rătăcim de la căile tale? De ce ne împietreşti inima ca să nu ne temem de tine? Întoarce-te, de dragul slujitorilor tăi, de dragul triburilor moştenirii tale! ;Ier 5.21
„Ascultă acum lucrul acesta, popor neînţelept, lipsit de inimă: Ei au ochi, dar nu văd, au urechi, dar nu aud. ;SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 6 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Isaia >> Citește Biblia TLM Isaia capitolul 6 | FiiLumina
meniu prim
"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~