Citește Biblia TLM Ieremia capitolul 10
Ps 115.8Ca ei vor ajunge cei care-i fac,
toţi cei care se încred în ei.
Isa 41.29Iată că toţi sunt un lucru inexistent. Lucrările lor sunt un nimic. Chipurile lor turnate sunt vânt şi deşertăciune.
Hab 2.18La ce ar folosi un chip cioplit şi o statuie turnată, pe care făuritorul lor le-a cioplit, şi un învăţător care predă minciuni, în care cel ce l-a întocmit s-a încrezut atât de mult încât a făcut dumnezei fără valoare şi muţi?
Zah 10.2Căci terafimii au spus lucruri misterioase, iar ghicitorii au văzut minciuni în viziunile lor. Ei povestesc întruna vise deşarte şi încearcă în zadar să mângâie. De aceea, oamenii vor rătăci ca o turmă; vor fi asupriţi, fiindcă nu au păstor.
Rom 1.21-22Fiindcă, deşi l-au cunoscut pe Dumnezeu, nu l-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu i-au mulţumit, ci gândirea lor a devenit deşartă, iar inima lor fără pricepere s-a întunecat.
Pagina 1 din 1
meniu prim"În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora."
~ Anonim ~