Citește Biblia TLM Ieremia capitolul 15

Setări Biblia
1. Şi Iehova mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel ar sta înaintea mea, sufletul meu tot nu s-ar întoarce spre acest popor. Tot ar fi alungat dinaintea feţei mele şi ar pleca.
Ezec 14.14
„«Iar, dacă în mijlocul ei ar fi aceşti trei bărbaţi: Noe, Daniel şi Iov, ei şi-ar scăpa sufletul prin dreptatea lor», zice Domnul Suveran Iehova.“ ;Ex 32.11-12
Şi Moise s-a străduit să îmbuneze faţa lui Iehova, Dumnezeul său, şi a zis: „O, Iehova, de ce să te aprinzi de mânie împotriva poporului tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu mână tare? ;Ps 99.6
Moise şi Aaron au fost printre preoţii săi şi Samuel a fost printre cei ce îi chemau numele. Ei îl chemau pe Iehova şi el le răspundea. ;1Sam 7.9
Samuel a luat un miel de lapte şi l-a adus ca ofrandă arsă, o ofrandă întreagă, lui Iehova. Şi Samuel a strigat către Iehova după ajutor pentru Israel, iar Iehova i-a răspuns. ;
2. Şi, dacă îţi vor zice: «Unde să plecăm?», să le spui: «Iată ce a zis Iehova: „Cine este pentru boala ucigătoare, la boala ucigătoare! Cine este pentru sabie, la sabie! Cine este pentru foamete, la foamete! Şi cine este pentru captivitate, în captivitate!“»
Ier 43.11
Da, el va veni şi va lovi ţara Egiptului. Cine este pentru boala ucigătoare va fi pentru boala ucigătoare, cine este pentru captivitate va fi pentru captivitate şi cine este pentru sabie va fi pentru sabie. ;Ezec 5.2-12
O treime s-o arzi în foc în mijlocul oraşului, imediat ce vor trece zilele asediului. O altă treime s-o iei şi s-o loveşti cu sabia de jur împrejurul oraşului. Ultima treime s-o împrăştii în vânt, şi voi scoate sabia după ei. ;Zah 11.9
La urmă, am zis: „Nu vă voi mai păstori. Să moară cea muribundă şi să piară cea care este pe cale să piară. Iar cele ce rămân, să-şi devoreze carnea una alteia“. ;
3. «Şi voi pune peste ei patru plăgi», zice Iehova, «sabia, ca să omoare, câinii, ca să târască, păsările cerurilor şi fiarele pământului, ca să devoreze şi să nimicească.
Lev 26.16
atunci eu iată ce vă voi face: ca pedeapsă, voi aduce peste voi groaza, căci vă voi lovi cu tuberculoză şi febră mare, care vor face să vi se stingă ochii şi să vi se topească sufletul. Vă veţi semăna sămânţa în zadar, fiindcă o vor mânca duşmanii voştri. ;Deut 28.26
Corpul tău mort va ajunge hrana tuturor păsărilor cerurilor şi a fiarelor câmpului şi nimeni nu le va speria. ;Ier 7.33
Iar corpurile moarte ale poporului meu vor ajunge hrana păsărilor cerurilor şi a fiarelor pământului; şi nimeni nu le va speria. ;
4. Îi voi da ca pildă tuturor regatelor pământului, care se vor cutremura din cauza lui Manase, fiul lui Ezechia, regele lui Iuda, pentru ce a făcut el în Ierusalim.
Deut 28.25
Iehova va face să fii înfrânt sub ochii duşmanilor tăi. Pe un drum vei ieşi împotriva lor, dar pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor şi vei fi o pildă înspăimântătoare pentru toate regatele pământului. ;Ier 24.9
Îi voi face să fie o pildă de care se vor cutremura toate regatele pământului, îi voi face să fie o nenorocire şi o ocară, o ruşine, o batjocură şi un blestem în toate locurile în care îi voi risipi. ;Ezec 23.46
Căci iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: «Împotriva lor va fi ridicată o adunare şi vor ajunge de groază şi de jaf. ;2Imp 21.11
„Pentru că Manase, regele lui Iuda, a făcut aceste lucruri dezgustătoare, el a făcut mai rău decât toţi amoriţii dinaintea lui şi a făcut ca până şi Iuda să păcătuiască prin idolii lui de baligă. ;2Imp 23.26
Totuşi, Iehova nu s-a întors din mânia sa cea mare, care se aprinsese împotriva lui Iuda, din cauza tuturor lucrurilor jignitoare prin care Manase îi făcuse să-l provoace la mânie. ;2Imp 24.3
Lucrul acesta s-a întâmplat cu Iuda numai din porunca lui Iehova, ca să fie îndepărtat dinaintea ochilor săi din cauza păcatelor lui Manase, după toate câte făcuse el, ;
5. Căci cine se va îndura de tine, Ierusalime? Cine te va compătimi şi cine se va abate pe la tine să te întrebe dacă eşti bine?»
Isa 51.19
Aceste două lucruri ţi s-au întâmplat. Cine te va compătimi? Jefuirea şi prăbuşirea, foamea şi sabia! Cine te va mângâia? ;
6. «Tu m-ai părăsit», zice Iehova. «Mi-ai întors spatele şi te-ai îndepărtat de mine. Şi eu îmi voi întinde mâna împotriva ta şi te voi nimici. Am obosit să-mi tot pară rău.
Ier 2.13
«fiindcă poporul meu a făcut două lucruri rele: m-au părăsit pe mine, izvorul de apă vie, ca să-şi sape rezervoare, rezervoare crăpate, care nu pot ţine apa». ;Ier 7.24
Dar ei n-au ascultat şi nu şi-au plecat urechea, ci au umblat după sfaturile şi după încăpăţânarea inimii lor rele, şi au mers înapoi, nu înainte, ;Osea 13.14
Îi voi elibera din mâna Şeolului, îi voi scăpa din moarte. Unde îţi sunt ghimpii, Moarte? Unde îţi este puterea de distrugere, Şeolule? Îndurarea va fi ascunsă ochilor mei. ;
7. Îi voi vântura cu o furcă în porţile ţării. Îi voi lăsa fără copii. Voi distruge acest popor, fiindcă nu s-au întors de la căile lor.
Isa 9.13
Poporul nu s-a întors la Cel care-l lovea şi nu l-a căutat pe Iehova al armatelor. ;Ier 5.3
O, Iehova, nu sunt oare ochii tăi îndreptaţi spre fidelitate? I-ai lovit, dar n-au simţit nicio durere. I-ai nimicit. Ei au refuzat să accepte disciplinarea. Şi-au făcut faţa mai tare decât stânca. N-au vrut să se întoarcă. ;Amos 4.10-11
«Am trimis în mijlocul vostru o ciumă ca aceea din Egipt. Pe tinerii voştri i-am omorât cu sabia şi v-am capturat caii. Am făcut să vi se urce în nări duhoarea taberelor voastre, dar tot nu v-aţi întors la mine», zice Iehova. ;
8. În faţa mea, văduvele lor sunt mai multe decât firele de nisip din mări. Voi aduce jefuitorul împotriva lor, da, împotriva mamei şi împotriva tânărului, ziua în amiaza mare. Voi face să cadă pe neaşteptate asupra lor tulburare şi groază.
9. Femeia care a născut şapte copii s-a veştejit; sufletul ei respiră greu. Soarele ei a apus în timp ce era încă ziuă; a fost făcută de ruşine şi de ocară. Rămăşiţa lor o voi da pradă sabiei înaintea duşmanilor lor», zice Iehova“.
1Sam 2.5
Cei sătui trebuie să se angajeze pentru pâine, dar cei flămânzi nu mai suferă de foame. Femeia stearpă a născut şapte fii, dar cea care avea mulţi fii s-a veştejit. ;Amos 8.9
«În ziua aceea», zice Domnul Suveran Iehova, «voi face să asfinţească soarele ziua în amiaza mare şi voi aduce întunericul peste ţară într-o zi senină. ;
10. Vai de mine, mamă, că m-ai născut şi am ajuns om de ceartă şi om de dispută pentru tot pământul! Eu n-am dat cu împrumut şi nici ei nu mi-au dat cu împrumut. Toţi mă blestemă.
Iov 3.1
Apoi Iov şi-a deschis gura şi a început să-şi blesteme ziua. ;Ier 20.14
Blestemată să fie ziua în care m-am născut! Să nu fie binecuvântată ziua în care m-a adus pe lume mama mea! ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 15 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ieremia >> Citește Biblia TLM Ieremia capitolul 15 | FiiLumina
meniu prim
"Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte."
~ Antonie De Saint-Exupery ~