Citește Biblia TLM Ieremia capitolul 15
Deut 28.25Iehova va face să fii înfrânt sub ochii duşmanilor tăi. Pe un drum vei ieşi împotriva lor, dar pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor şi vei fi o pildă înspăimântătoare pentru toate regatele pământului.
Ier 24.9Îi voi face să fie o pildă de care se vor cutremura toate regatele pământului, îi voi face să fie o nenorocire şi o ocară, o ruşine, o batjocură şi un blestem în toate locurile în care îi voi risipi.
Ezec 23.46Căci iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: «Împotriva lor va fi ridicată o adunare şi vor ajunge de groază şi de jaf.
2Imp 21.11„Pentru că Manase, regele lui Iuda, a făcut aceste lucruri dezgustătoare, el a făcut mai rău decât toţi amoriţii dinaintea lui şi a făcut ca până şi Iuda să păcătuiască prin idolii lui de baligă.
2Imp 23.26Totuşi, Iehova nu s-a întors din mânia sa cea mare, care se aprinsese împotriva lui Iuda, din cauza tuturor lucrurilor jignitoare prin care Manase îi făcuse să-l provoace la mânie.
2Imp 24.3Lucrul acesta s-a întâmplat cu Iuda numai din porunca lui Iehova, ca să fie îndepărtat dinaintea ochilor săi din cauza păcatelor lui Manase, după toate câte făcuse el,
Pagina 1 din 1
meniu prim"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~