Citește Biblia TLM Ieremia capitolul 27

Setări Biblia
Ier 28.14
Căci iată ce a spus Iehova al armatelor, Dumnezeul lui Israel: „Voi pune un jug de fier pe gâtul tuturor acestor naţiuni, ca să-i slujească lui Nebucadneţar, regele Babilonului, şi ele îi vor sluji. Îi voi da până şi fiarele câmpului“»“.
Ier 25.9
iată că trimit să fie aduse toate familiile de la nord“, zice Iehova, „da, trimit după Nebucadreţar, regele Babilonului, slujitorul meu, şi îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, precum şi împotriva tuturor acestor naţiuni dimprejur. Le voi distruge cu desăvârşire, voi face din ele o pricină de uimire şi ţinta fluierăturilor şi vor fi devastate pe timp indefinit.
Ier 43.10
Şi spune-le: «Aşa a zis Iehova al armatelor, Dumnezeul lui Israel: „Iată că trimit după Nebucadreţar, regele Babilonului, slujitorul meu, îl iau şi îi voi aşeza tronul deasupra acestor pietre pe care le-am ascuns, iar el îşi va întinde cortul său măreţ peste ele.
Ezec 29.18-20
„Fiu al omului, iată că Nebucadreţar, regele Babilonului, şi-a pus armata să îndeplinească o mare lucrare împotriva Tirului. Toate capetele au chelit şi toţi umerii s-au julit. Dar de la Tir n-a primit nicio plată, el şi armata lui, pentru lucrarea pe care o îndeplinise împotriva lui.
Ier 28.14
Căci iată ce a spus Iehova al armatelor, Dumnezeul lui Israel: „Voi pune un jug de fier pe gâtul tuturor acestor naţiuni, ca să-i slujească lui Nebucadneţar, regele Babilonului, şi ele îi vor sluji. Îi voi da până şi fiarele câmpului“»“.
Dan 2.38
şi în mâna căruia a dat — oriunde locuiesc fiii oamenilor — fiarele câmpului şi păsările cerurilor, tu, cel căruia i-a dat în stăpânire toate acestea, tu eşti capul de aur!
Pagina 1 din 1
capitolul 27 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 27 >> Citește Biblia TLM Ieremia capitolul 27 | FiiLumina
meniu prim
"Când o ușă se închide, o alta se deschide; dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.”
~ Hellen Adams Keller ~