Citește Biblia TLM Ieremia capitolul 29
1. Iată cuvintele scrisorii pe care profetul Ieremia le-a trimis-o din Ierusalim celorlalţi bătrâni, bătrânii exilaţilor, precum şi preoţilor, profeţilor şi întregului popor, pe care Nebucadneţar îi dusese în exil din Ierusalim în Babilon,
2. după ce regele Ieconia, regina, demnitarii de la curte, prinţii din Iuda şi din Ierusalim, meşteşugarii şi constructorii de bastioane plecaseră din Ierusalim.
2Imp 24.12În cele din urmă, Ioiachin, regele lui Iuda, a ieşit la regele Babilonului, el, mama lui, slujitorii lui, prinţii lui şi demnitarii de la curtea lui. Şi regele Babilonului l-a luat captiv în al optulea an al domniei lui. ;
Ier 22.26Te voi azvârli şi pe tine, şi pe mama ta, care te-a născut, într-o altă ţară, nu în cea în care v-aţi născut, şi acolo veţi muri. ;
Ier 28.4„«Şi îi voi aduce înapoi în locul acesta pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, regele lui Iuda, şi pe toţi exilaţii lui Iuda care au ajuns în Babilon», zice Iehova, «căci voi rupe jugul regelui Babilonului»“.
;
3. Aceasta s-a făcut prin mâna lui Elasa, fiul lui Şafan, şi a lui Ghemaria, fiul lui Hilchia, pe care Zedechia, regele lui Iuda, i-a trimis în Babilon, la Nebucadneţar, regele Babilonului. Scrisoarea spunea:
4. „Iată ce le-a zis Iehova al armatelor, Dumnezeul lui Israel, tuturor exilaţilor, pe care i-a dus în exil din Ierusalim în Babilon:
5. «Construiţi case şi locuiţi-le, faceţi-vă grădini şi mâncaţi-le rodul.
Ier 29.28Căci de aceea ne-a trimis el mesaj în Babilon, ca să ni se spună: „Lucrul acesta va dura! Construiţi case şi locuiţi-le, faceţi-vă grădini şi mâncaţi-le rodul, . . .“»“»“
;
6. Luaţi-vă soţii ca să vi se nască fii şi fiice. Luaţi soţii pentru fiii voştri şi daţi-le pe fiicele voastre în căsătorie unor bărbaţi, ca să nască fii şi fiice, să nu se împuţineze, ci să se înmulţească acolo.
7. Căutaţi pacea oraşului în care v-am dus în exil şi rugaţi-vă lui Iehova pentru el, căci pacea lui va fi şi pacea voastră.
Ezra 6.10pentru ca ei să-i prezinte încontinuu ofrande plăcute Dumnezeului cerurilor şi să se roage pentru viaţa regelui şi a fiilor săi. ;
1Tim 2.2pentru regi şi pentru toţi cei care sunt în poziţii înalte, ca să putem duce în continuare o viaţă calmă şi liniştită cu deplină devoţiune sfântă şi demnitate. ;
8. Căci iată ce a spus Iehova al armatelor, Dumnezeul lui Israel: „Să nu vă amăgească profeţii care sunt în mijlocul vostru şi ghicitorii voştri şi să nu daţi ascultare viselor lor.
Ier 14.14Şi Iehova mi-a mai spus: „Ceea ce profeţesc profeţii în numele meu este o minciună. Eu nu i-am trimis, nu le-am dat poruncă şi nu le-am vorbit. O viziune mincinoasă, ghicitorii, lucruri deşarte şi viclenii ale inimii lor, iată ce vă profeţesc ei. ;
Ier 23.21Nu eu i-am trimis pe aceşti profeţi, totuşi ei au alergat. Nu eu le-am vorbit, totuşi ei au profeţit. ;
Ier 27.14-15Nu ascultaţi cuvintele profeţilor care vă spun: «Nu-i veţi sluji regelui Babilonului!», fiindcă vă profeţesc minciuni.
;
Efes 5.6Nimeni să nu vă amăgească cu vorbe goale, căci din cauza acestora vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. ;
9. Căci «ei vă profeţesc minciuni în numele meu. Nu eu i-am trimis», zice Iehova“»“.
Ier 29.31„Trimite să li se spună tuturor exilaţilor: «Iată ce a spus Iehova cu privire la Şemaia din Nehelam: „Fiindcă Şemaia v-a profeţit, deşi eu nu l-am trimis, şi a încercat să vă facă să vă încredeţi într-o minciună, ;
10. „Căci iată ce a spus Iehova: «Când se vor împlini cei şaptezeci de ani în Babilon, îmi voi aduce aminte de voi şi voi împlini cuvântul meu bun pentru voi, aducându-vă înapoi în locul acesta».
2Cron 36.21-22ca să se împlinească cuvântul lui Iehova rostit prin gura lui Ieremia, până când ţara s-a achitat de sabatele ei. Şi a ţinut sabatul în toate zilele cât a zăcut pustiită, ca să se împlinească cei şaptezeci de ani.
;
Ezra 1.1În primul an al lui Cirus, regele Persiei, ca să se împlinească cuvântul lui Iehova rostit prin gura lui Ieremia, Iehova a trezit spiritul lui Cirus, regele Persiei, şi el a făcut în tot imperiul său, prin viu grai şi în scris, o proclamaţie care zicea:
;
Ier 25.12«Iar când se vor împlini cei şaptezeci de ani», zice Iehova, «voi trage la răspundere pentru nelegiuirea lor pe regele Babilonului şi naţiunea aceea, da, ţara caldeenilor, şi voi face din ea o întindere pustie pe timp indefinit. ;
Ier 27.22«„Vor fi duse în Babilon şi vor rămâne acolo până în ziua în care îmi voi aduce aminte de ele“, zice Iehova. „Şi le voi aduce şi le voi pune iar în locul acesta“»“.
;
Dan 9.2în primul an al domniei lui, eu, Daniel, am înţeles din cărţi numărul anilor despre care Iehova îi vorbise profetului Ieremia: că Ierusalimul avea să fie lăsat pustiu şaptezeci de ani. ;
meniu prim"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~