Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 21

Setări Biblia
11. Este dată la lustruit ca să fie mânuită. Ea, sabia, a fost ascuţită şi a fost lustruită ca să fie dată în mâna celui ce ucide.
Ezec 21.19
„Şi tu, fiu al omului, trasează două drumuri pe care să intre sabia regelui Babilonului. Amândouă să iasă din aceeaşi ţară şi să fie făcut un indicator; să fie pus la capătul drumului spre oraş. ;SMS
12. Strigă şi vaietă-te, fiu al omului, căci ea este îndreptată împotriva poporului meu, împotriva tuturor căpeteniilor lui Israel. Ei sunt daţi pradă sabiei împreună cu poporul meu. De aceea, loveşte-te cu palma peste coapsă.
Ier 31.19
Fiindcă, după ce m-am întors, mi-a părut rău şi, după ce am tras învăţăminte, m-am lovit cu palma peste coapsă. Mi-a fost ruşine, m-am simţit umilit, căci purtasem dispreţul tinereţii mele».“ ;SMS
13. Căci a fost pusă deja la încercare, şi ce se va întâmpla dacă ea dă la o parte şi sceptrul? El nu va mai exista», zice Domnul Suveran Iehova.
Iov 9.23
Dacă un puhoi ar provoca dintr-o dată moartea, el şi-ar bate joc de disperarea celor nevinovaţi. ;2Cor 8.2
astfel că, în timpul unei mari încercări şi în mijlocul necazurilor, bucuria lor fără margini, cu toată sărăcia lor lucie, a făcut să crească bogăţia generozităţii lor. ;Ezec 21.27
O ruină, o ruină, o ruină o voi face! Ea nu va mai fi a nimănui până va veni cel ce are dreptul legal, şi lui i-o voi da». ;SMS
14. Şi tu, fiu al omului, profeţeşte, bate din palme şi să se repete de trei ori «o sabie!». Este sabia cu care vor fi ucişi. Este sabia care-l ucide pe cel mare şi care-i împresoară.
Num 24.10
Atunci Balac s-a aprins de mânie împotriva lui Balaam şi a bătut din palme, apoi Balac i-a zis lui Balaam: „Te-am chemat să-i blestemi pe duşmanii mei şi iată că tu de trei ori i-ai copleşit cu binecuvântări. ;Ezec 21.17
Voi bate şi eu din palme de mânie şi mi se va potoli furia. Eu, Iehova, am vorbit.“ ;Ezec 6.11
Iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: «Bate din palme, loveşte din picior şi spune: „Vai!“ din cauza tuturor lucrurilor dezgustătoare ale casei lui Israel, fiindcă vor cădea loviţi de sabie, de foamete şi de ciumă. ;1Imp 20.30
Cei ce au rămas au fugit la Afec, în oraş, şi zidul a căzut peste douăzeci şi şapte de mii de oameni care rămăseseră. Ben-Hadad a fugit şi a intrat în oraş, în camera cea mai dosnică. ;1Imp 22.25
Micaia a răspuns: „Iată că ai să vezi pe ce drum în ziua când vei intra să te ascunzi în camera cea mai dosnică!“ ;SMS
15. Pentru ca inimile să se topească de frică şi cei căzuţi la toate porţile lor să fie şi mai mulţi, da, voi face măcel cu sabia. Vai, ea este făcută să scânteieze, este lustruită pentru măcel!
Ezec 21.10-28
Pentru măcel a fost ascuţită; a fost lustruită şi scânteiaz㻓»“. „Vom exulta oare?“ „«Va respinge ea sceptrul fiului meu, cum face cu orice copac? ;SMS
16. Arată că eşti ascuţită! Du-te spre dreapta! Vino la loc! Du-te spre stânga! Oriunde ţi se îndreaptă faţa!
Ezec 14.17
„«Sau dacă aş aduce asupra acelei ţări sabia şi aş zice: „Să treacă sabia prin ţară“, şi aş nimici din ea şi om pământean, şi animal domestic, ;SMS
17. Voi bate şi eu din palme de mânie şi mi se va potoli furia. Eu, Iehova, am vorbit.“
Ezec 21.14
Şi tu, fiu al omului, profeţeşte, bate din palme şi să se repete de trei ori «o sabie!». Este sabia cu care vor fi ucişi. Este sabia care-l ucide pe cel mare şi care-i împresoară. ;Ezec 22.13
«Iată, bat din palme de mânie din cauza câştigului tău necinstit şi din cauza vărsărilor de sânge din mijlocul tău. ;Ezec 5.13
Şi, în mod sigur, mânia mea va înceta, îmi voi potoli furia, revărsând-o asupra lor, şi mă voi mângâia; şi vor şti cu siguranţă că eu, Iehova, am vorbit în zelul meu pentru devoţiunea exclusivă, când îmi voi vărsa până la capăt furia asupra lor. ;SMS
18. Şi cuvântul lui Iehova a venit iarăşi la mine, zicând:
SMS
19. „Şi tu, fiu al omului, trasează două drumuri pe care să intre sabia regelui Babilonului. Amândouă să iasă din aceeaşi ţară şi să fie făcut un indicator; să fie pus la capătul drumului spre oraş.
SMS
20. Să trasezi un drum pe care să intre sabia împotriva Rabei fiilor lui Amon şi un drum împotriva lui Iuda, împotriva Ierusalimului fortificat.
Ier 49.2
„«De aceea, iată că vin zile», zice Iehova, «când voi face să se audă semnalul de război împotriva Rabei fiilor lui Amon şi aceasta va ajunge o movilă într-o întindere pustie, iar localităţilor care aparţin de ea li se va da foc». «Şi Israel îi va lua în stăpânire pe cei ce-l stăpâneau», a spus Iehova. ;Ezec 25.5
Voi face din Raba o păşune pentru cămile şi din ţara fiilor lui Amon un loc de odihnă pentru turme; şi veţi şti cu siguranţă că eu sunt Iehova“»“. ;Amos 1.14
Voi da foc zidului Rabei şi el îi va mistui turnurile de locuit, la semnalul de alarmă din ziua bătăliei, în furtuna din ziua vijeliei. ;SMS
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 21 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 21 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă s-a făcut penicilină din pâine mucegăită, cu siguranță și din tine se poate face ceva.”
~ Muhammad Ali ~