Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 22

Setări Biblia
1. Şi cuvântul lui Iehova a venit iarăşi la mine, zicând:
2. „Şi tu, fiu al omului, nu vei judeca, nu vei judeca tu oraşul vinovat de sânge şi nu-l vei face tu să-şi cunoască toate lucrurile dezgustătoare?
3. Spune: «Iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: „O, oraş care verşi sânge în mijlocul tău până îţi vine timpul şi care ţi-ai făcut în tine idoli de baligă ca să ajungi necurat!
4. Prin sângele pe care l-ai vărsat te-ai făcut vinovat şi prin idolii de baligă pe care ţi i-ai făcut ai ajuns necurat. Ţi-ai scurtat zilele şi vei ajunge la capătul anilor tăi. Iată de ce te voi face de batjocura naţiunilor şi de râsul tuturor ţărilor.
2Imp 21.16
Manase a vărsat şi sânge nevinovat, atât de mult, încât a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, şi asta în afară de păcatul cu care l-a făcut pe Iuda să păcătuiască, făcând ce este rău în ochii lui Iehova. ;Deut 28.37
Şi vei ajunge o pricină de uimire, o ruşine şi o batjocură în mijlocul tuturor popoarelor la care te va duce Iehova. ;1Imp 9.7
atunci îl voi nimici pe Israel de pe faţa pământului pe care li l-am dat, iar casa pe care am sfinţit-o pentru numele meu o voi respinge dinaintea mea şi Israel va ajunge o ruşine şi o batjocură în mijlocul tuturor popoarelor. ;Ezec 5.14
Voi face din tine un loc pustiu şi o batjocură printre naţiunile din jurul tău, înaintea ochilor tuturor trecătorilor. ;Dan 9.16
O, Iehova, potrivit tuturor actelor tale de dreptate, să se întoarcă, te rog, mânia şi furia ta de la oraşul tău, Ierusalim, de la muntele tău sfânt, căci, din cauza păcatelor noastre şi din cauza nelegiuirilor strămoşilor noştri, Ierusalimul şi poporul tău sunt de batjocura tuturor celor din jurul nostru. ;
5. Ţările apropiate şi cele îndepărtate îşi vor bate joc de tine, o, tu, care ai nume necurat şi eşti plin de tulburare!
6. Iată! Căpeteniile lui Israel erau în tine, fiecare dedându-şi braţul la vărsare de sânge.
Isa 1.23
Prinţii tăi sunt încăpăţânaţi şi tovarăşi cu hoţii. Fiecare dintre ei iubeşte mita şi aleargă după daruri. Nu-i fac dreptate orfanului de tată, iar cauza văduvei n-ajunge până la ei. ;Mic 3.1-3
Şi am zis: ­„Ascultaţi, vă rog, căpetenii ale lui ­Iacob şi comandanţi ai casei lui Israel! Nu este de datoria voastră să cunoaşteţi dreptatea? ;Tef 3.3
Prinţii din mijlocul ei erau nişte lei care răcneau. Judecătorii ei erau nişte lupi de seară cărora până dimineaţa nu le mai rămânea niciun os de ros. ;
7. În tine tatăl şi mama erau dispreţuiţi. În mijlocul tău locuitorul străin era înşelat. În tine orfanul de tată şi văduva erau asupriţi“»“.
Deut 27.16
«Blestemat este cel care îşi dispreţuieşte tatăl sau mama». (Şi tot poporul să zică: «Amin!») ;Ex 22.21-22
Să nu te porţi rău cu locuitorul străin şi să nu-l asupreşti, fiindcă şi voi aţi fost locuitori străini în ţara Egiptului. ;
8. „«Tu dispreţuiai locurile mele sfinte şi profanai sabatele mele.
Ezec 22.26
Preoţii ei îmi violează legea şi continuă să-mi profaneze locurile sfinte. Ei nu fac nicio deosebire între lucrul sfânt şi cel obişnuit, nu fac cunoscută diferenţa dintre lucrul necurat şi cel curat şi îşi ascund ochii de sabatele mele, iar eu sunt profanat în mijlocul lor. ;Lev 19.30
Să ţineţi sabatele mele şi să aveţi o teamă plină de respect faţă de sanctuarul meu. Eu sunt Iehova. ;Ezec 23.38
Ba mai mult, iată ce mi-au făcut: În ziua aceea mi-au pângărit sanctuarul şi mi-au profanat sabatele. ;
9. În tine erau calomniatori ca să verse sânge; în tine oamenii mâncau pe munţi jertfe aduse idolilor. În mijlocul tău aveau o conduită libertină.
Ex 23.1
Să nu răspândeşti o ştire neadevărată. Să nu te însoţeşti cu cel rău, ajungând un martor care pune la cale ceva rău. ;Lev 19.16
Să nu umbli de colo, colo în mijlocul poporului ca să calomniezi. Să nu te ridici împotriva sângelui semenului tău. Eu sunt Iehova. ;Ezec 18.6-11
dacă n-a mâncat pe munţi jertfe aduse idolilor şi nu şi-a ridicat ochii spre idolii de baligă ai casei lui Israel, dacă n-a necinstit-o pe soţia semenului său şi nu s-a apropiat de o femeie în timpul necurăţiei ei, ;
10. În tine era dezvelită goliciunea tatălui; în tine era umilită femeia necurată din cauza menstruaţiei.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 22 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 22 | FiiLumina
meniu prim
"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~