Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 33

Setări Biblia
1. Şi cuvântul lui Iehova a venit la mine, zicând:
2. „Fiu al omului, vorbeşte-le fiilor poporului tău şi spune-le: «Dacă aduc sabia asupra unei ţări, iar poporul ţării — toţi ca unul — ia un om şi-l pune străjer,
3. şi el vede sabia venind asupra ţării, sună din corn şi avertizează poporul,
4. iar cel ce ascultă aude bine sunetul cornului, dar nu ţine seama de avertisment şi vine sabia şi-l loveşte, sângele lui va fi asupra capului său.
5. A auzit sunetul cornului, dar nu a ţinut seama de avertisment. Sângele lui va fi asupra lui. Dacă ar fi ţinut seama de avertisment, sufletul lui ar fi scăpat.
6. Dar dacă străjerul vede sabia venind, însă nu sună din corn, iar poporul nu este avertizat şi vine sabia şi ia vreun suflet, acesta va fi luat pentru propria lui nelegiuire, dar voi cere înapoi sângele lui din mâna străjerului».
7. Acum, fiu al omului, te-am făcut străjer pentru casa lui Israel. Ascultă cuvântul din gura mea şi avertizează-i din partea mea.
8. Dacă îi zic celui rău: «Răule, vei muri negreşit!», dar tu nu vorbeşti ca să-l avertizezi pe cel rău cu privire la calea lui, el, fiind rău, va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere înapoi din mâna ta.
9. Dar dacă tu îl avertizezi pe cel rău cu privire la calea lui, ca să se întoarcă de la ea, însă nu se întoarce de la calea lui, atunci el va muri în nelegiuirea lui, în timp ce tu îţi vei scăpa sufletul.
10. Şi tu, fiu al omului, spune casei lui Israel: «Voi aţi zis: „Răzvrătirile şi păcatele noastre sunt peste noi. Putrezim în ele. Cum să mai trăim?“»

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 33 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 33 | FiiLumina
meniu prim
"Excelența nu este o abilitate , ci o atitudine."
~ Ralph Marston ~