Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 3

Setări Biblia
1. Şi el mi-a zis: „Fiu al omului, mănâncă ce ai înainte. Mănâncă sulul acesta şi du-te să vorbeşti casei lui Israel“.
Ezec 2.8-9 ;
2. Mi-am deschis deci gura şi el mi-a dat să mănânc sulul acesta.
3. Apoi mi-a zis: „Fiu al omului, umple-ţi pântecele, ca intestinele să-ţi fie pline de sulul acesta pe care ţi-l dau“. Şi am început să-l mănânc, iar în gura mea el a devenit dulce ca mierea.
Apoc 10.9 ;Ier 15.16 ;Ps 19.10 ;Ps 119.103 ;
4. După aceea, mi-a zis: „Fiu al omului, du-te, mergi la casa lui Israel şi spune-le cuvintele mele.
5. Căci nu eşti trimis la un popor cu o limbă de neînţeles sau cu vorbire greoaie, ci la casa lui Israel;
6. nici la multe popoare cu o limbă de neînţeles sau cu vorbire greoaie, ale căror cuvinte le auzi, dar nu le poţi înţelege. Dacă te-aş trimite la ele, te-ar asculta.
Mat 11.21-23 ;
7. Dar casa lui Israel nu va vrea să te asculte, căci ei nu vor să mă asculte; fiindcă toţi cei din casa lui Israel sunt încăpăţânaţi şi au inima împietrită.
Ioan 15.20 ;Ezec 2.4 ;
8. Iată! Ţi-am făcut faţa la fel de tare ca feţele lor şi fruntea la fel de tare ca frunţile lor.
9. Ţi-am făcut fruntea ca un diamant, mai tare decât cremenea. Să nu-ţi fie frică de ei şi să nu te îngrozeşti de feţele lor, căci sunt o casă răzvrătită“.
Isa 50.7 ;Ier 1.18 ;Ier 15.20 ;Mic 3.8 ;Ier 1.8-17 ;Ezec 2.6 ;
10. Apoi mi-a zis: „Fiu al omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe care ţi le voi spune.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 3 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 3 | FiiLumina
meniu prim
"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~