Citește Biblia TLM Daniel capitolul 2
1. În al doilea an al domniei lui, Nebucadneţar a avut nişte vise. Spiritul i s-a tulburat şi n-a mai avut somn.
Gen 41.8Dimineaţă, spiritul îi era tulburat. A trimis să fie chemaţi toţi preoţii care practicau magia şi toţi înţelepţii Egiptului, iar faraonul le-a povestit visele sale. Dar n-a fost nimeni care să i le interpreteze faraonului.
;
Dan 4.5Atunci am văzut un vis care m-a înfricoşat. Imaginile pe care le-am văzut în mintea mea când stăteam în patul meu şi viziunile pe care le-am avut m-au înspăimântat. ;
Est 6.1În noaptea aceea, regele n-a avut somn. Astfel, a spus să-i fie adusă cartea cronicilor din timpurile acelea şi s-a citit din ea înaintea regelui. ;
Dan 6.18Apoi regele s-a dus în palatul său şi şi-a petrecut noaptea postind. Înaintea lui nu s-au adus instrumente muzicale şi el n-a mai avut somn. ;
2. Astfel, regele a pus să fie chemaţi preoţii care practicau magia, cei ce chemau spiritele, vrăjitorii şi caldeenii ca să-i spună regelui visele sale. Şi ei au venit şi au stat înaintea regelui.
Gen 41.8Dimineaţă, spiritul îi era tulburat. A trimis să fie chemaţi toţi preoţii care practicau magia şi toţi înţelepţii Egiptului, iar faraonul le-a povestit visele sale. Dar n-a fost nimeni care să i le interpreteze faraonului.
;
Ex 7.11Faraonul însă a chemat şi el înţelepţii şi vrăjitorii, iar preoţii Egiptului care practicau magia au făcut şi ei acelaşi lucru prin magia lor. ;
Dan 5.7Regele a strigat tare să fie aduşi cei ce cheamă spiritele, caldeenii şi astrologii. Regele a luat cuvântul şi le-a zis înţelepţilor Babilonului: „Omul care va citi scrierea aceasta şi-mi va arăta interpretarea ei va fi îmbrăcat cu purpură, i se va pune la gât un colier de aur şi va fi al treilea la guvernarea regatului“.
;
3. Atunci regele le-a zis: „Am avut un vis, iar spiritul îmi este tulburat fiindcă doreşte să cunoască visul“.
4. Şi caldeenii i-au spus regelui în limba arameică: „Să trăieşti veşnic, o, rege! Spune-le slujitorilor tăi visul şi noi vom arăta interpretarea!“
1Imp 1.31Atunci Bat-Şeba s-a plecat cu faţa la pământ, s-a prosternat înaintea regelui şi a zis: „Să trăiască veşnic domnul meu, regele David!“
;
Dan 3.9Ei au luat cuvântul şi i-au zis regelui Nebucadneţar: „Să trăieşti veşnic, o, rege! ;
Dan 5.10La auzul cuvintelor regelui şi ale mai-marilor lui, regina a intrat direct în sala de ospăţ. Şi regina a luat cuvântul şi a zis: „Să trăieşti veşnic, o, rege! Nu te lăsa înspăimântat de gândurile tale şi nu te schimba la faţă! ;
Dan 6.6-21Aşadar, aceşti demnitari şi satrapi au intrat grămadă la rege şi i-au spus: „Să trăieşti veşnic, o, rege Darius! ;
5. Regele a răspuns şi le-a zis caldeenilor: „Iată cuvântul pe care-l dau: dacă nu-mi spuneţi visul şi interpretarea lui, veţi fi tăiaţi în bucăţi, iar casele vă vor fi transformate în latrine publice.
2Imp 10.27Pe urmă au dărâmat coloana sacră a lui Baal, au dărâmat casa lui Baal şi au făcut din ea latrine, până în ziua de azi.
;
Ezra 6.11Şi am poruncit ca, dacă cineva va încălca acest decret, să fie scoasă din casa lui o grindă şi să fie ţintuit pe ea, iar casa lui să fie transformată din cauza aceasta în latrină publică. ;
Dan 3.29Dau acum ordin ca orice om din orice popor, din orice naţiune sau de orice limbă care spune ceva rău împotriva Dumnezeului lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego să fie tăiat în bucăţi, iar casa lui să fie transformată în latrină publică, pentru că nu există alt dumnezeu care poate să elibereze ca el“.
;
6. Dar, dacă veţi arăta visul şi interpretarea lui, veţi primi de la mine daruri, răsplată şi mare cinste. Aşadar, arătaţi-mi visul şi interpretarea lui!“
Dan 5.16Eu am auzit despre tine că poţi să dai interpretări şi să dezlegi lucruri încurcate. Acum, dacă poţi să citeşti scrierea şi să-mi spui interpretarea ei, vei fi îmbrăcat cu purpură, ţi se va pune la gât un colier de aur şi vei fi al treilea la guvernarea regatului“.
;
7. Ei au răspuns a doua oară şi au zis: „Să le spună regele slujitorilor săi visul şi noi vom arăta interpretarea lui“.
8. Regele a răspuns şi a zis: „Ştiu bine că vreţi să câştigaţi timp, fiindcă aţi văzut ce cuvânt am dat.
9. Căci, dacă nu-mi spuneţi visul, nu vă aşteaptă decât această sentinţă. Dar voi v-aţi înţeles să-mi spuneţi cuvinte mincinoase şi înşelătoare, până se vor schimba vremurile. Aşadar, spuneţi-mi visul şi voi şti că puteţi să arătaţi interpretarea lui“.
Est 4.11„Toţi slujitorii regelui şi poporul din provinciile regelui ştiu că, dacă un bărbat sau o femeie intră la rege, în curtea interioară, fără să fie chemat, nu există decât o lege: să fie omorât. Rămâne în viaţă doar dacă regele îi întinde sceptrul de aur. Iar eu n-am fost chemată să intru la rege de treizeci de zile“.
;
10. Caldeenii i-au răspuns regelui şi au zis: „Nu există niciun om pe pământ care să-i arate regelui lucrul acesta, fiindcă niciun rege sau guvernator, oricât de mare ar fi fost, nu i-a mai cerut un lucru ca acesta vreunui preot care practică magia, vreunuia care cheamă spiritele sau vreunui caldeean.
meniu prim“Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”
~ Gabriel José García Márquez ~