Citește Biblia TLM Daniel capitolul 9

Setări Biblia
1. În primul an al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş din sămânţa mezilor, care fusese făcut rege peste regatul caldeenilor,
Dan 1.21
Şi Daniel a rămas acolo până în primul an al regelui Cirus. ;Dan 5.31
Şi a primit regatul Darius Medul, care avea în jur de şaizeci şi doi de ani. ;Dan 6.28
Şi Daniel a prosperat în regatul lui Darius şi în regatul lui Cirus Persanul. ;
2. în primul an al domniei lui, eu, Daniel, am înţeles din cărţi numărul anilor despre care Iehova îi vorbise profetului Ieremia: că Ierusalimul avea să fie lăsat pustiu şaptezeci de ani.
2Cron 36.21
ca să se împlinească cuvântul lui Iehova rostit prin gura lui Ieremia, până când ţara s-a achitat de sabatele ei. Şi a ţinut sabatul în toate zilele cât a zăcut pustiită, ca să se împlinească cei şaptezeci de ani. ;Ier 25.11-12
Toată ţara aceasta va ajunge un loc devastat şi o pricină de uimire, şi aceste naţiuni vor trebui să-i slujească regelui Babilonului şaptezeci de ani“». ;Ier 29.10
„Căci iată ce a spus Iehova: «Când se vor împlini cei şaptezeci de ani în Babilon, îmi voi aduce aminte de voi şi voi împlini cuvântul meu bun pentru voi, aducându-vă înapoi în locul acesta». ;
3. Şi mi-am îndreptat faţa spre Iehova, adevăratul Dumnezeu, ca să-l caut prin rugăciune, prin implorări şi prin post, în pânză de sac şi cenuşă.
Neem 1.4
Când am auzit aceste cuvinte, m-am aşezat şi zile la rând am plâns şi am fost mâhnit, am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor. ;Ier 29.12-13
Mă veţi chema, veţi veni şi vă veţi ruga mie, iar eu vă voi asculta». ;Dan 6.10
Însă Daniel, când a aflat că fusese semnată scrierea, a intrat în casa lui şi, lăsând deschise ferestrele camerei sale de pe acoperiş care dădeau spre Ierusalim, de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi îl lăuda pe Dumnezeul său, aşa cum avea obiceiul şi mai înainte. ;Iac 4.8-10
Apropiaţi-vă de Dumnezeu, iar el se va apropia de voi! Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi purificaţi-vă inimile, nehotărâţilor! ;
4. Am început să mă rog lui Iehova, Dumnezeul meu, i-am mărturisit şi i-am spus: „Ah, Iehova, adevăratul Dumnezeu, Cel mare şi Cel de temut, care ţii legământul şi bunătatea iubitoare faţă de cei ce te iubesc şi faţă de cei ce respectă poruncile tale,
Ex 20.6
dar care manifestă bunătate iubitoare până la a mia generaţie a celor ce mă iubesc şi respectă poruncile mele. ;Deut 7.9
Tu ştii bine că Iehova, Dumnezeul tău, este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul cel fidel, care îşi ţine până la a mia generaţie legământul şi bunătatea iubitoare faţă de cei ce-l iubesc şi faţă de cei ce respectă poruncile sale, ;Neem 1.5
Şi am zis: „Ah, Iehova, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul cel mare şi de temut, care ţii legământul şi bunătatea iubitoare faţă de cei ce te iubesc şi respectă poruncile tale, ;Neem 9.32
Acum, o, Dumnezeul nostru, Dumnezeul cel mare, puternic şi de temut, care ţii legământul şi bunătatea iubitoare, să nu pară puţin lucru înaintea ta toate necazurile care s-au abătut peste noi, peste regii noştri, peste prinţii noştri, peste preoţii noştri, peste profeţii noştri, peste strămoşii noştri şi peste tot poporul tău, din zilele regilor Asiriei până în ziua aceasta. ;
5. noi am păcătuit, am făcut ce este rău, ne-am purtat nelegiuit şi ne-am răzvrătit, ne-am întors de la poruncile tale şi de la hotărârile tale judecătoreşti.
1Imp 8.47
dacă îşi vor veni în fire în ţara în care au fost duşi captivi şi se vor întoarce şi îţi vor cere favoare în ţara celor ce i-au luat captivi, zicând: «Am păcătuit şi am umblat în rătăcire, am făcut ce este rău», ;Neem 1.6-7
te rog, urechea ta să fie atentă şi ochii tăi să fie deschişi, ca să asculte rugăciunea slujitorului tău, pe care o fac astăzi înaintea ta, zi şi noapte, pentru fiii lui Israel, slujitorii tăi, mărturisind păcatele fiilor lui Israel, cu care am păcătuit împotriva ta! Am păcătuit şi eu, şi casa tatălui meu. ;Neem 9.33-34
În tot ce-a venit peste noi, tu eşti drept, căci ai acţionat cu fidelitate, dar noi am făcut ce este rău. ;Ps 106.6
Noi am păcătuit ca strămoşii noştri, am făcut ce este rău, ne-am purtat nelegiuit. ;Isa 64.5-7
Tu îl întâmpini pe cel ce exultă şi face dreptate, pe cei ce îşi amintesc de tine şi urmează căile tale. Iată că te-ai mâniat când noi am păcătuit; şi am rămas în ele mult timp; şi vom fi noi salvaţi? ;Ier 14.7
Chiar dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, o, Iehova, acţionează de dragul numelui tău! Căci faptele noastre de infidelitate s-au înmulţit şi am păcătuit împotriva ta. ;Dan 9.15
Acum, o, Iehova, Dumnezeul nostru, care ţi-ai scos poporul din ţara Egiptului cu mână tare şi care ţi-ai făcut un nume, ca în ziua aceasta, noi am păcătuit şi ne-am purtat nelegiuit. ;
6. Nu i-am ascultat pe slujitorii tăi profeţi, care le-au vorbit în numele tău regilor noştri, prinţilor noştri, strămoşilor noştri şi întregului popor al ţării.
2Cron 36.15-16
Şi Iehova, Dumnezeul strămoşilor lor, a trimis de repetate ori avertismente împotriva lor prin mesagerii săi, căci îi era milă de poporul său şi de locuinţa sa. ;Dan 9.10
N-am ascultat de glasul lui Iehova, Dumnezeul nostru, ca să umblăm în legile sale, pe care le-a pus înaintea noastră prin mâna slujitorilor săi profeţi. ;
7. A ta, Iehova, este dreptatea, dar nouă ni se umple astăzi faţa de ruşine, nouă, bărbaţilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului şi tuturor celor din Israel, cei de aproape şi cei de departe, în toate ţările în care i-ai împrăştiat pentru că ţi-au fost infideli!
Neem 9.33
În tot ce-a venit peste noi, tu eşti drept, căci ai acţionat cu fidelitate, dar noi am făcut ce este rău. ;
8. O, Iehova, nouă ni se umple faţa de ruşine, nouă, regilor noştri, prinţilor noştri şi strămoşilor noştri, fiindcă am păcătuit împotriva ta!
Dan 9.7
A ta, Iehova, este dreptatea, dar nouă ni se umple astăzi faţa de ruşine, nouă, bărbaţilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului şi tuturor celor din Israel, cei de aproape şi cei de departe, în toate ţările în care i-ai împrăştiat pentru că ţi-au fost infideli! ;
9. Ale lui Iehova, Dumnezeul nostru, sunt îndurările şi iertările, căci ne-am răzvrătit împotriva lui.
Neem 9.17
N-au vrut să asculte şi nu şi-au adus aminte de faptele minunate pe care le-ai făcut pentru ei, ci şi-au înţepenit gâtul şi au numit o căpetenie ca să se întoarcă la robia lor în Egipt. Însă tu eşti un Dumnezeu al iertării, binevoitor şi îndurător, încet la mânie şi bogat în bunătate iubitoare şi nu i-ai părăsit. ;Ps 130.4-7
Căci la tine este adevărata iertare, ca să fii de temut. ;
10. N-am ascultat de glasul lui Iehova, Dumnezeul nostru, ca să umblăm în legile sale, pe care le-a pus înaintea noastră prin mâna slujitorilor săi profeţi.
Dan 9.6
Nu i-am ascultat pe slujitorii tăi profeţi, care le-au vorbit în numele tău regilor noştri, prinţilor noştri, strămoşilor noştri şi întregului popor al ţării. ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 9 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Daniel >> Citește Biblia TLM Daniel capitolul 9 | FiiLumina
meniu prim
"Când o ușă se închide, o alta se deschide; dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.”
~ Hellen Adams Keller ~