Citește Biblia TLM Daniel capitolul 9

Setări Biblia
Isa 53.10
Dar lui Iehova i-a plăcut să-l zdrobească; l-a îmbolnăvit. Dacă îi vei face sufletul ofrandă pentru vină, el îşi va vedea urmaşii, va avea zile multe şi plăcerea lui Iehova va reuşi prin mâna lui.
Isa 53.11
El va vedea roadele suferinţei sufletului său şi va fi mulţumit. Prin cunoştinţa lui, cel drept, slujitorul meu, va face ca mulţi oameni să fie consideraţi drepţi. El va purta nelegiuirile lor.
Ier 23.5-6
„Iată că vin zile“, zice Iehova, „când îi voi ridica lui David un vlăstar drept. Şi un rege va domni, va acţiona cu pricepere şi va aplica normele justiţiei şi ale dreptăţii în ţară.
Evr 9.12
el a intrat în locul sfânt — nu cu sânge de ţapi şi de tauri tineri, ci cu sângele său — o dată pentru totdeauna şi a obţinut pentru noi o eliberare veşnică.
Apoc 14.6
Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o veste bună veşnică pentru a o anunţa ca mesaj îmbucurător locuitorilor pământului şi la orice naţiune, trib, limbă şi popor.
Ps 45.7
Tu ai iubit dreptatea şi ai urât răutatea. Iată de ce Dumnezeu, Dumnezeul tău, te-a uns cu uleiul exultării mai mult decât pe tovarăşii tăi.
Luc 1.35
Răspunzând, îngerul i-a zis: „Spiritul sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va acoperi cu umbra sa. Astfel, şi cel ce se va naşte va fi numit sfânt, Fiul lui Dumnezeu.
Ioan 1.41
El l-a găsit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a zis: „Noi l-am găsit pe Mesia“ (care, tradus, înseamnă „Cristos“).
Evr 9.11
Totuşi, când Cristos a venit ca mare preot al binecuvântărilor care s-au împlinit, prin intermediul cortului mai mare şi mai perfect, care nu este făcut de mâini, adică nu este din creaţia aceasta,
Pagina 1 din 1
capitolul 9 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 9 >> Citește Biblia TLM Daniel capitolul 9 | FiiLumina
meniu prim
"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~