Citește Biblia TLM Ioel capitolul 3

Setări Biblia
Ioel 2.27
Şi veţi şti că eu sunt în mijlocul lui Israel, că eu sunt Iehova, Dumnezeul vostru, şi că nu există altul. Poporul meu nu va mai fi făcut de ruşine niciodată.
Dan 11.45
Îşi va întinde corturile asemănătoare unui palat între marea cea mare şi muntele sfânt al Podoabei, dar îşi va ajunge sfârşitul şi nu va fi nimeni care să-i vină în ajutor.
Zah 8.3
„Iată ce a spus Iehova: «Mă voi întoarce în Sion şi voi locui în mijlocul Ierusalimului; şi Ierusalimul va fi numit cetatea fidelităţii, iar muntele lui Iehova al armatelor, muntele sfânt».“
Isa 35.8
Acolo va fi un drum mare, da, o cale şi ea va fi numită Calea Sfinţeniei. Cel necurat nu va trece pe ea. Ea va fi pentru cel ce umblă pe cale, iar nebunii nu vor rătăci pe ea.
Isa 52.1
Trezeşte-te, trezeşte-te, îmbracă-te cu puterea ta, Sionule! Îmbracă-te cu veşmintele tale frumoase, Ierusalime, cetate sfântă! Căci cel necircumcis şi necurat nu va mai intra în tine.
Nah 1.15
Iată pe munţi picioarele celui ce aduce vestea bună, ale celui ce vesteşte pacea! O, Iuda, ţine-ţi sărbătorile! Împlineşte-ţi făgăduinţele, fiindcă niciun netrebnic nu va mai trece prin tine. Va fi nimicit cu totul“.
Zah 14.21
Fiecare cazan din Ierusalim şi din Iuda va fi un lucru sfânt şi va fi al lui Iehova al armatelor; şi toţi cei care aduc jertfe vor veni, vor lua din ele şi vor fierbe în ele. În ziua aceea, în casa lui Iehova al armatelor nu va mai fi niciun canaanit.“
Apoc 21.27
Dar tot ce nu este sacru şi oricine practică vreun lucru dezgustător şi minciuna nu vor intra nicidecum în el. Vor intra numai cei ce sunt scrişi în sulul vieţii, al Mielului.
Pagina 1 din 1
capitolul 3 din 3
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 3 >> Citește Biblia TLM Ioel capitolul 3 | FiiLumina
meniu prim
"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~