Citește Biblia TLM Leviticul capitolul 26
Isa 10.4de vreme ce unii dintre voi vor trebui să se plece printre prizonieri şi poporul va cădea în mijlocul celor omorâţi? De aceea, mânia lui nu s-a întors, iar mâna lui este încă întinsă.
Jud 7.22Cei trei sute continuau să sune din corni şi, în toată tabăra, Iehova a îndreptat sabia fiecăruia împotriva celuilalt. Tabăra a fugit până la Bet-Şita, spre Ţerera, până la marginea Abel-Meholei, lângă Tabat.
1Sam 14.15-16Atunci a fost un tremur în tabără, pe câmp şi între toţi oamenii din avanpost. Hoarda de prădători a tremurat şi ea, pământul s-a cutremurat: a fost un tremur de la Dumnezeu.
Ios 7.12-13Fiii lui Israel nu vor mai putea să se ridice împotriva duşmanilor lor. Vor fugi dinaintea duşmanilor lor, fiindcă au ajuns un lucru destinat distrugerii. Eu nu voi mai fi cu voi dacă nu nimiciţi din mijlocul vostru lucrul destinat distrugerii.
Jud 2.14Atunci Iehova s-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a dat în mâinile prădătorilor, care i-au prădat. I-a vândut în mâna duşmanilor lor dimprejur şi n-au mai putut să le ţină piept duşmanilor lor.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Când o ușă se închide, o alta se deschide; dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.”
~ Hellen Adams Keller ~