Citește Biblia TLM Amos capitolul 3

Setări Biblia
Deut 7.6
Căci tu eşti un popor sfânt pentru Iehova, Dumnezeul tău. Dintre toate popoarele care sunt pe faţa pământului, pe tine te-a ales Iehova, Dumnezeul tău, să devii poporul său, o proprietate specială.
Deut 10.15
Numai de strămoşii tăi s-a ataşat Iehova, iubindu-i, şi i-a ales pe urmaşii lor, care vor veni după ei, adică pe voi, dintre toate popoarele, ca în ziua aceasta.
Ps 147.19
Îi spune cuvântul său lui Iacob, dispoziţiile şi hotărârile sale judecătoreşti, lui Israel.
Dan 9.12
Şi el a împlinit cuvintele pe care le rostise împotriva noastră şi împotriva judecătorilor noştri, care ne judecau, şi a adus asupra noastră o mare nenorocire, încât nicăieri sub ceruri nu s-a mai întâmplat ce s-a întâmplat în Ierusalim.
Mat 11.22
De aceea, vă spun că va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon în Ziua Judecăţii decât pentru voi.
Luc 12.47
Atunci sclavul acela care a înţeles voia stăpânului său, dar care nu s-a pregătit sau n-a făcut după voia sa va fi bătut cu multe lovituri.
Rom 2.9
Va fi necaz şi strâmtorare peste sufletul oricărui om care face răul, mai întâi peste al iudeului şi apoi peste al grecului,
1Pet 4.17
Pentru că este timpul fixat ca judecata să înceapă cu casa lui Dumnezeu. Şi, dacă ea începe mai întâi cu noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de vestea bună a lui Dumnezeu?
Pagina 1 din 1
capitolul 3 din 9
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 3 >> Citește Biblia TLM Amos capitolul 3 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă vrei să cunoști un om cu adevărat, privește cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el."
~ J.K.Rowling ~