Citește Biblia TLM Obadia capitolul 1
1. Viziunea lui Obadia:
Iată ce a spus Domnul Suveran Iehova despre Edom: „Noi am auzit o veste de la Iehova şi un sol a fost trimis printre naţiuni: «Ridicaţi-vă, să ne ridicăm la luptă împotriva lui!»“
SMS 2. „Iată că te-am făcut mic printre naţiuni. Eşti foarte dispreţuit.
SMS 3. Înfumurarea inimii tale te-a amăgit, pe tine, care stai în crăpăturile stâncii, care locuieşti pe înălţime şi zici în inima ta: «Cine mă va coborî pe pământ?»
SMS 4. Chiar dacă te-ai înălţa ca o acvilă, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul printre stele, şi de acolo te-aş coborî“, zice Iehova.
SMS 5. „Dacă ar veni la tine nişte hoţi, dacă ar veni noaptea nişte jefuitori, cât ţi-ar putea lua? N-ar fura ei doar cât ar vrea? Sau, dacă ar veni la tine nişte culegători de struguri, n-ar lăsa ei oare şi struguri nestrânşi?
SMS 6. Cât au fost de cercetaţi cei din Esau! Cum a fost căutată comoara lui ascunsă!
SMS 7. Te-au trimis până la graniţă. Oamenii care încheiaseră un legământ cu tine te-au amăgit cu toţii. Oamenii care trăiau în pace cu tine te-au biruit. Cei ce mănâncă cu tine îţi vor întinde o cursă ca unuia care nu are discernământ.
SMS 8. Oare nu aşa va fi în ziua aceea?“, zice Iehova.
„Voi face să dispară înţelepţii din Edom şi discernământul din regiunea muntoasă a lui Esau.
SMS 9. Vitejii tăi se vor îngrozi, Teman, pentru că toţi vor fi nimiciţi din regiunea muntoasă a lui Esau; va fi un mare măcel.
SMS 10. Pentru că ai fost violent cu fratele tău Iacob, vei fi acoperit de ruşine şi vei fi nimicit pentru totdeauna.
SMS capitolul 1 din 1
meniu prim"Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minți contra ta."
~ Richard Wurmbrand ~