Citește Biblia TLM Mica capitolul 2

Setări Biblia
1. „Vai de cei ce pun la cale răul şi de cei ce urzesc lucruri rele în patul lor! La lumina dimineţii le înfăptuiesc, pentru că stă în puterea mâinii lor.
2. Au râvnit ogoare şi au pus mâna pe ele, au râvnit case şi le-au luat. Au jefuit bărbatul viguros şi casa lui, bărbatul şi moştenirea lui.
3. De aceea, aşa a spus Iehova: «Iată că mă gândesc să aduc împotriva acestei familii o nenorocire de care nu vă veţi putea feri gâtul, ca să nu umblaţi cu trufie, căci este un timp de nenorocire.
4. În ziua aceea se va face despre voi un proverb şi veţi fi bociţi cu mari bocete. Se va spune: „Am fost jefuiţi! El schimbă partea poporului nostru. Cum o îndepărtează el de la noi! Ogoarele noastre le împarte celor infideli“.
5. De aceea, nu vei avea pe nimeni în congregaţia lui Iehova care să arunce funia după tragerea la sorţi.
6. Nu profeţiţi! Ei profeţesc, dar cu privire la aceste lucruri nu vor profeţi. Umilirile nu vor înceta.
7. Iată ce se spune, casă a lui Iacob: „A ajuns spiritul lui Iehova nemulţumit sau sunt acestea faptele lui?“ Oare nu-i fac bine cuvintele mele celui ce umblă cu dreptate?
8. Ieri, poporul meu s-a ridicat ca un adevărat duşman. Voi luaţi podoaba splendidă de pe partea din faţă a veşmântului celor ce păşesc plini de încredere, ca aceia care se întorc de la război.
9. Le izgoniţi pe femeile poporului meu din casa în care femeia îşi găseşte desfătarea şi luaţi pe timp indefinit splendoarea mea de la copiii ei.
10. Ridicaţi-vă şi plecaţi, căci acesta nu este un loc de odihnă! ­Pentru că ea a ajuns necurată, vine distrugerea, iar distrugerea este dureroasă.

Pagina 1 din 2
capitolul 2 din 7
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Mica >> Citește Biblia TLM Mica capitolul 2 | FiiLumina
meniu prim
"Mai bine să fie bine decât să fie rău."
~ Logica lu Gâgă ~