Citește Biblia TLM Ţefania capitolul 1

Setări Biblia
11. „Urlaţi, locuitori ai Macteşului, căci toţi negustorii au fost reduşi la tăcere, toţi cei ce cântăresc argint au fost nimiciţi.
12. În ziua aceea voi cerceta Ierusalimul cu felinare şi-mi voi îndrepta atenţia asupra oamenilor care stau pe drojdiile lor ca vinul şi zic în inima lor: «Iehova nu va face nici bine, nici rău».
13. Avuţiile lor vor ajunge de pradă, iar casele lor vor ajunge o întindere pustie. Vor construi case, dar nu le vor locui, vor planta vii, dar nu le vor bea vinul.
14. Ziua cea mare a lui Iehova este aproape. Este aproape şi vine în graba mare. Vuietul zilei lui Iehova este cumplit. Atunci viteazul va striga.
15. Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de suferinţă, o zi de furtună şi de pustiire, o zi de întuneric şi de negură, o zi de nori şi de beznă adâncă,
16. o zi în care va răsuna cornul şi semnalul de alarmă împotriva oraşelor fortificate şi împotriva înaltelor turnuri de colţ.
17. Voi aduce necaz asupra oamenilor şi vor umbla ca nişte orbi, fiindcă au păcătuit împotriva lui Iehova. Şi sângele lor va fi vărsat ca ţărâna, iar măruntaiele lor, ca baliga.
18. Nici argintul lor, nici aurul lor nu va putea să-i scape în ziua mâniei lui Iehova, ci tot pământul va fi mistuit de focul zelului său, fiindcă El va aduce o pustiire îngrozitoare peste toţi locuitorii pământului.“

Pagina 2 din 2
capitolul 1 din 3
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ţefania >> Citește Biblia TLM Ţefania capitolul 1 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Mai bine să fie bine decât să fie rău."
~ Logica lu Gâgă ~