Citește Biblia TLM Zaharia capitolul 6
1. Apoi mi-am ridicat din nou ochii şi m-am uitat; şi iată că patru care ieşeau dintre doi munţi, iar munţii erau munţi de aramă.
SMS 3. La al treilea car erau cai albi, iar la al patrulea car, cai pestriţi, bălţaţi.
Apoc 6.5 ;
SMS 4. Şi eu am luat cuvântul şi l-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: „Ce sunt acestea, domnul meu?“
Zah 5.10 ;
SMS 6. Cel la care sunt caii negri iese spre ţara de la nord, cei albi ies spre partea din spatele mării, iar cei pestriţi ies spre ţara de la sud.
Ier 1.14 ;
SMS 7. Cei bălţaţi ies şi caută locurile unde să meargă, ca să cutreiere partea lor de pe pământ“. Apoi el a zis: „Duceţi-vă şi cutreieraţi pământul“. Şi ei au început să cutreiere pământul.
Gen 13.17 ;
Zah 1.10 ;
SMS 8. Atunci el a strigat către mine şi mi-a vorbit, zicând: „Priveşte, cei care ies spre ţara de la nord au făcut ca spiritul lui Iehova să se odihnească în ţara de la nord“.
Jud 8.3 ;
Ecl 10.4 ;
SMS 9. Şi cuvântul lui Iehova a venit iarăşi la mine, zicând:
SMS 10. „Să se ia ceva de la exilaţi, de la Heldai, de la Tobiia şi de la Iedaia, iar tu să te duci în ziua aceea şi să intri în casa lui Iosia, fiul lui Ţefania, cu aceştia, care au venit din Babilon.
SMS
meniu prim"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~