Citește Biblia TLM Zaharia capitolul 6

Setări Biblia
1. Apoi mi-am ridicat din nou ochii şi m-am uitat; şi iată că patru care ieşeau dintre doi munţi, iar munţii erau munţi de aramă.
SMS
2. La primul car erau cai roşii, iar la al doilea car, cai negri.
Zah 1.8
Am privit în timpul nopţii şi, iată, un bărbat călare pe un cal roşu! El stătea nemişcat printre mirţi, în locul adânc, şi în spatele lui erau nişte cai roşii, rubinii şi albi. ;Apoc 6.4
Şi a ieşit alt cal, de culoarea focului. Celui ce stătea pe el i s-a dat voie să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii. Şi i s-a dat o sabie mare. ;Apoc 6.2
M-am uitat şi iată: un cal alb! Cel ce stătea pe el avea un arc. I s-a dat o coroană şi a ieşit victorios ca să-şi desăvârşească victoria. ;SMS
3. La al treilea car erau cai albi, iar la al patrulea car, cai pestriţi, bălţaţi.
Apoc 6.5
Când a rupt al treilea sigiliu, am auzit-o pe a treia creatură vie zicând: „Vino!“ M-am uitat şi iată: un cal negru! Cel ce stătea pe el avea o balanţă în mână. ;SMS
4. Şi eu am luat cuvântul şi l-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: „Ce sunt acestea, domnul meu?“
Zah 5.10
Atunci l-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: „Unde duc efa?“ ;SMS
5. Iar îngerul a răspuns şi mi-a zis: „Acestea sunt cele patru spirite ale cerurilor care ies după ce s-au prezentat înaintea Domnului întregului pământ.
Ps 104.4
care face din îngerii săi spirite, din slujitorii săi un foc mistuitor! ;Evr 1.7-14
Iar despre îngeri zice: „El face din îngerii săi spirite şi din slujitorii săi publici o flacără de foc“. ;1Imp 22.19
Şi Micaia a mai zis: „Ascultă deci cuvântul lui Iehova: Îl văd pe Iehova stând pe tronul său şi toată armata cerurilor stând lângă el, la dreapta şi la stânga lui. ;Dan 7.10
Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea lui. O mie de mii îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea lui. S-a întrunit Curtea şi au fost deschise nişte cărţi. ;Zah 4.14
Atunci el a spus: „Aceştia sunt cei doi unşi care stau în picioare lângă Domnul întregului pământ“. ;Luc 1.19
Răspunzând, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel, care stă înaintea lui Dumnezeu, şi am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi anunţ vestea bună despre aceste lucruri. ;SMS
6. Cel la care sunt caii negri iese spre ţara de la nord, cei albi ies spre partea din spatele mării, iar cei pestriţi ies spre ţara de la sud.
Ier 1.14
Atunci Iehova mi-a spus: „De la nord se va dezlănţui nenorocirea împotriva tuturor locuitorilor ţării. ;SMS
7. Cei bălţaţi ies şi caută locurile unde să meargă, ca să cutreiere partea lor de pe pământ“. Apoi el a zis: „Duceţi-vă şi cutreieraţi pământul“. Şi ei au început să cutreiere pământul.
Gen 13.17
Ridică-te, străbate ţara în lung şi-n lat, căci ţie ţi-o voi da“. ;Zah 1.10
Atunci bărbatul care stătea nemişcat printre mirţi a răspuns şi a zis: „Aceştia sunt cei pe care Iehova i-a trimis să cutreiere pământul“. ;SMS
8. Atunci el a strigat către mine şi mi-a vorbit, zicând: „Priveşte, cei care ies spre ţara de la nord au făcut ca spiritul lui Iehova să se odihnească în ţara de la nord“.
Jud 8.3
În mâna voastră i-a dat Dumnezeu pe prinţii Madianului, Oreb şi Zeeb. Ce-am putut să fac eu în comparaţie cu voi?“ Când a rostit cuvântul acesta, spiritul lor s-a calmat. ;Ecl 10.4
Dacă spiritul unui conducător se ridică împotriva ta, nu-ţi părăsi locul, deoarece calmul domoleşte mari păcate. ;SMS
9. Şi cuvântul lui Iehova a venit iarăşi la mine, zicând:
SMS
10. „Să se ia ceva de la exilaţi, de la Heldai, de la Tobiia şi de la Iedaia, iar tu să te duci în ziua aceea şi să intri în casa lui Iosia, fiul lui Ţefania, cu aceştia, care au venit din Babilon.
SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 6 din 14
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Zaharia >> Citește Biblia TLM Zaharia capitolul 6 | FiiLumina
meniu prim
"Mai bine să fie bine decât să fie rău."
~ Logica lu Gâgă ~