Citește Biblia TLM Numerele capitolul 10

Setări Biblia
21. Apoi au plecat chehatiţii, cei ce purtau lucrurile sfinte ale sanctuarului, căci tabernacolul avea să fie deja montat în momentul sosirii lor.
Num 4.4-15 ;Num 7.9 ;SMS
22. Apoi a plecat grupul de trei triburi al taberei fiilor lui Efraim, potrivit armatelor lor. Elişama, fiul lui Amihud era peste armata lui Efraim.
Num 2.18-24 ;SMS
23. Peste armata tribului fiilor lui Manase era Gamaliel, fiul lui Pedahţur.
SMS
24. Iar peste armata tribului fiilor lui Beniamin era Abidan, fiul lui Ghideoni.
SMS
25. Apoi a plecat grupul de trei triburi al taberei fiilor lui Dan, formând garda de la urmă a tuturor taberelor, potrivit armatelor lor. Ahiezer, fiul lui Amişadai, era peste armata lui Dan.
Num 2.25-31 ;Ios 6.9 ;SMS
26. Peste armata tribului fiilor lui Aşer era Paguiel, fiul lui Ocran.
SMS
27. Iar peste armata tribului fiilor lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan.
SMS
28. Aceasta era ordinea plecării fiilor lui Israel cu armatele lor când porneau la drum.
Num 2.34 ;SMS
29. Atunci Moise i-a zis lui Hobab, fiul lui Reuel, madianitul, socrul lui Moise: „Noi plecăm spre locul despre care Iehova a zis: «Am să vi-l dau vouă». Vino cu noi şi-ţi vom face bine, fiindcă Iehova a vorbit bine despre Israel!“
Ex 2.18 ;Gen 12.7 ;Jud 1.16 ;Jud 4.11 ;Gen 32.12 ;Ex 3.8 ;Ex 6.7-8 ;SMS
30. Dar el i-a zis: „Nu voi merge cu voi, ci mă voi duce în ţara mea şi la rudele mele“.
SMS
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 10 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Numerele >> Citește Biblia TLM Numerele capitolul 10 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Înghite o broască dimineața și nu vei întâlni nimic mai dezgustător în tot restul zilei."
~ Nicholas Chamfort ~