Citește Biblia TLM Numerele capitolul 25
11. „Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a făcut să se întoarcă mânia mea de la fiii lui Israel, netolerând în mijlocul lor niciun fel de rivalitate faţă de mine, aşa că nu i-am nimicit pe fiii lui Israel în zelul meu pentru devoţiunea exclusivă.
Ps 106.30Când Fineas s-a ridicat şi a intervenit,
plaga a încetat.
;
Ex 20.5Să nu te pleci înaintea lor şi să nu te laşi convins să le slujeşti, fiindcă eu, Iehova, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu care pretinde devoţiune exclusivă, care aduce pedeapsa pentru nelegiuirea taţilor asupra fiilor, asupra celei de-a treia generaţii şi asupra celei de-a patra generaţii a celor ce mă urăsc, ;
Deut 32.16-21I-au stârnit gelozia prin dumnezei străini,
l-au provocat la mânie cu lucruri dezgustătoare.
;
1Imp 14.22Şi Iuda a continuat să facă ce este rău în ochii lui Iehova, astfel că i-au stârnit gelozia mai mult decât o făcuseră toţi strămoşii lor prin păcatele cu care au păcătuit. ;
Ps 78.58L-au mâniat cu locurile lor înalte
şi i-au stârnit gelozia cu chipurile lor cioplite.
;
Ezec 16.38Te voi judeca aşa cum sunt judecate femeile adultere şi cele ce varsă sânge; voi aduce asupra ta sângele furiei şi al geloziei. ;
Tef 1.18Nici argintul lor, nici aurul lor nu va putea să-i scape în ziua mâniei lui Iehova, ci tot pământul va fi mistuit de focul zelului său, fiindcă El va aduce o pustiire îngrozitoare peste toţi locuitorii pământului.“
;
Tef 3.8«De aceea, aşteptaţi-mă», zice Iehova, «până în ziua când mă voi ridica la pradă, căci, potrivit hotărârii mele judecătoreşti, voi strânge naţiunile, voi aduna regatele ca să vărs peste ele condamnarea mea, toată mânia mea aprinsă, fiindcă tot pământul va fi mistuit de focul zelului meu. ;
12. De aceea, zic: «Iată că îi dau legământul meu de pace.
Mal 2.4-5Şi veţi şti că eu v-am trimis porunca aceasta, pentru ca legământul meu cu Levi să dăinuie“, spune Iehova al armatelor.
;
Mal 3.1„Iată că îl trimit pe mesagerul meu, iar el va pregăti calea înaintea mea. Şi, pe neaşteptate, va veni la templul Său adevăratul Domn, pe care-l căutaţi, şi mesagerul legământului, în care vă găsiţi plăcerea. Iată! El va veni negreşit“, spune Iehova al armatelor.
;
13. Acesta să servească drept legământ al unei preoţii pe timp indefinit pentru el şi pentru urmaşii lui, care vor veni după el, fiindcă n-a tolerat niciun fel de rivalitate faţă de Dumnezeul lui şi a făcut ispăşire pentru fiii lui Israel»“.
1Cron 6.4Lui Eleazar i s-a născut Fineas; lui Fineas i s-a născut Abişua. ;
Ex 40.15Să-i ungi aşa cum l-ai uns pe tatăl lor şi, astfel, ei să-mi slujească drept preoţi, iar ungerea lor să le servească încontinuu pentru preoţie, pe timp indefinit, în toate generaţiile lor“.
;
Fapt 22.3„Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar educat în acest oraş la picioarele lui Gamaliel şi instruit după toată rigoarea Legii strămoşeşti, fiind zelos pentru Dumnezeu, aşa cum sunteţi şi voi toţi astăzi. ;
Rom 10.2Căci le depun mărturie că au zel pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cunoştinţei exacte, ;
Evr 2.17De aceea, el a trebuit să devină asemenea „fraţilor“ săi în toate privinţele, ca să poată fi un mare preot îndurător şi fidel în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să ofere o jertfă de împăcare pentru păcatele poporului. ;
14. Numele bărbatului israelit omorât, care a fost omorât împreună cu madianita, era Zimri, fiul lui Salu, cap al unei case părinteşti a simeoniţilor.
15. Iar numele femeii madianite omorâte era Cozbi, fiica lui Ţur. Acesta era cap al seminţiilor unei case părinteşti din Madian.
Num 31.8Pe lângă ceilalţi care au fost ucişi, i-au ucis şi pe regii Madianului: Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba — cei cinci regi ai Madianului. Şi l-au ucis cu sabia şi pe Balaam, fiul lui Beor. ;
Ios 13.21toate oraşele din podiş şi tot domeniul regal al lui Sihon, regele amoriţilor, care a domnit în Hesbon şi pe care l-a lovit Moise odată cu căpeteniile Madianului: Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, prinţii lui Sihon, care locuiau în ţară. ;
16. Mai târziu, Iehova i-a vorbit lui Moise, zicând:
17. „Să-i hărţuiţi şi să-i loviţi pe madianiţi,
Num 31.2„Răzbună-i pe fiii lui Israel împotriva madianiţilor. După aceea, vei fi adăugat la poporul tău“.
;
18. pentru că şi ei vă hărţuiesc cu acţiunile lor viclene, pe care le-au săvârşit cu viclenie împotriva voastră în fapta lui Peor şi în fapta lui Cozbi, fiica unei căpetenii a Madianului, sora lor, care a fost omorâtă în ziua plăgii cauzate de fapta lui Peor“.
Num 31.16Iată! Ele sunt cele care, după cuvântul lui Balaam, i-au făcut pe fiii lui Israel să-i fie infideli lui Iehova în fapta lui Peor, astfel că plaga a venit asupra adunării lui Iehova. ;
Apoc 2.14Dar am câteva lucruri împotriva ta: că îi ai acolo pe cei ce ţin cu tărie la învăţătura lui Balaam, care l-a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea fiilor lui Israel, ca ei să mănânce lucruri jertfite idolilor şi să comită fornicaţie. ;
meniu prim"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~