Citește Biblia TLM Numerele capitolul 33

Setări Biblia
1. Iată etapele călătoriei fiilor lui Israel, care au ieşit din ţara Egiptului după armatele lor, sub mâna lui Moise şi a lui Aaron.
2. La porunca lui Iehova, Moise înregistra locurile de plecare după etapele călătoriei lor. Iată etapele călătoriei după locurile lor de plecare:
3. Au plecat din Ramses în luna întâi, în a cincisprezecea zi a lunii întâi. Chiar în ziua de după Paşte, fiii lui Israel au ieşit cu mână înălţată sub ochii tuturor egiptenilor.
Ex 12.37
Fiii lui Israel au plecat din Ramses la Sucot, în număr de şase sute de mii de bărbaţi, care mergeau pe jos, fără a socoti şi copiii. ;Ex 12.2
„Luna aceasta va fi pentru voi începutul lunilor. Ea va fi pentru voi prima dintre lunile anului. ;Ex 13.4
Voi ieşiţi astăzi, în luna abib. ;Ex 14.8
Astfel, Iehova a lăsat ca inima faraonului, regele Egiptului, să se încăpăţâneze, şi el a pornit în urmărirea fiilor lui Israel, în timp ce fiii lui Israel ieşeau cu mână înălţată. ;
4. În acest timp, egiptenii îi înmormântau pe cei pe care Iehova îi lovise din rândurile lor, adică pe toţi întâii născuţi. Şi Iehova executase judecăţi asupra dumnezeilor lor.
Ex 12.29
La miezul nopţii, Iehova i-a lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al faraonului, care stătea pe tronul lui, până la întâiul născut al deţinutului din groapa închisorii şi până la toţi întâii născuţi ai animalelor. ;Ex 12.12
În noaptea aceea voi trece prin ţara Egiptului, voi lovi pe fiecare întâi născut din ţara Egiptului, de la om până la animal, şi voi executa judecăţi asupra tuturor dumnezeilor Egiptului. Eu sunt Iehova. ;Ex 18.11
Acum ştiu că Iehova este mai mare decât toţi ceilalţi dumnezei, căci lucrul acesta s-a văzut când egiptenii s-au purtat cu înfumurare faţă de Israel“. ;Isa 19.1
Judecată împotriva Egiptului: Iată că Iehova călăreşte pe un nor iute şi vine în Egipt. Dumnezeii fără valoare ai Egiptului vor tremura din cauza lui, iar inima Egiptului se va topi de frică înăuntrul lui. ;Apoc 12.8
dar acesta n-a biruit, nici nu s-a mai găsit loc pentru ei în cer. ;
5. Fiii lui Israel au plecat deci din Ramses şi şi-au aşezat tabăra în Sucot.
Ex 12.37
Fiii lui Israel au plecat din Ramses la Sucot, în număr de şase sute de mii de bărbaţi, care mergeau pe jos, fără a socoti şi copiii. ;
6. Apoi au plecat din Sucot şi şi-au aşezat tabăra în Etam, care se află la marginea pustiului.
7. Apoi au plecat din Etam şi s-au întors spre Pi-Hahirot, care este faţă în faţă cu Baal-Ţefon, şi şi-au aşezat tabăra în faţa Migdolului.
Ex 14.2-9
„Spune-le fiilor lui Israel să se întoarcă şi să-şi aşeze tabăra înaintea Pi-Hahirotului, între Migdol şi mare, faţă-n faţă cu Baal-Ţefon. Să vă aşezaţi tabăra în faţa acestui loc, lângă mare. ;
8. După aceea au plecat din Pi-Hahirot, au trecut prin mijlocul mării, spre pustiu, au mers cale de trei zile prin pustiul Etam şi şi-au aşezat tabăra la Mara.
Ex 14.22
În cele din urmă, fiii lui Israel au mers prin mijlocul mării, pe pământ uscat, în timp ce apele erau ca un zid la dreapta şi la stânga lor. ;Ex 15.22-23
Apoi Moise a făcut ca Israel să plece de la Marea Roşie şi ei au ieşit în pustiul Şur şi au mers trei zile prin pustiu, dar n-au găsit apă. ;
9. Apoi au plecat de la Mara şi au sosit la Elim. În Elim erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de palmieri. Şi şi-au aşezat tabăra acolo.
Ex 15.27
Apoi au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de palmieri. Şi şi-au aşezat tabăra acolo, lângă apă. ;
10. Apoi au plecat din Elim şi şi-au aşezat tabăra lângă Marea Roşie.

Pagina 1 din 6
Sari la pagina:
capitolul 33 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Numerele >> Citește Biblia TLM Numerele capitolul 33 | FiiLumina
meniu prim
"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~