Citește Biblia TLM Matei capitolul 2

Setări Biblia
11. Când au intrat în casă, l-au văzut pe copilaş cu Maria, mama lui, şi, căzând în genunchi, s-au plecat până la pământ. Apoi şi-au deschis tezaurele şi i-au oferit daruri: aur, tămâie albă şi smirnă.
Ps 72.10 ;Isa 60.6 ;SMS
12. Totuşi, pentru că primiseră în vis un avertisment de la Dumnezeu să nu se întoarcă la Irod, s-au dus în ţara lor pe alt drum.
Mat 1.20 ;SMS
13. După ce au plecat, iată că îngerul lui Iehova i-a apărut în vis lui Iosif şi i-a zis: „Scoală-te, ia copilaşul şi pe mama lui şi fugi în Egipt. Stai acolo până îţi voi spune eu, fiindcă Irod are de gând să caute copilaşul ca să-l omoare“.
SMS
14. Astfel, el s-a sculat, a luat copilaşul şi pe mama lui, noaptea, şi a plecat în Egipt.
SMS
15. Şi a stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce spusese Iehova prin profetul său, când a zis: „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu“.
Osea 11.1 ;SMS
16. Atunci Irod, văzând că fusese înşelat de astrologi, s-a mâniat foarte mult şi a trimis să fie ucişi toţi băieţii din Betleem şi din împrejurimile lui, de la vârsta de doi ani în jos, potrivit cu timpul exact pe care-l aflase de la astrologi.
SMS
17. Atunci s-a împlinit ce se spusese prin profetul Ieremia, care a zis:
Ier 31.15 ;SMS
18. „O voce s-a auzit în Rama, plâns şi jale mare. Era Rahela, care-şi plângea copiii şi nu voia să fie mângâiată, fiindcă nu mai sunt“.
SMS
19. După moartea lui Irod, iată că îngerul lui Iehova i-a apărut în vis lui Iosif în Egipt
SMS
20. şi a zis: „Scoală-te, ia copilaşul şi pe mama lui şi du-te în ţara lui Israel, fiindcă aceia care căutau să ia sufletul copilaşului au murit“.
SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 2 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Matei >> Citește Biblia TLM Matei capitolul 2 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Găsesc televizorul foarte educațional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc in cealalta cameră și citesc o carte.”
~ Groucho Marx ~