Citește Biblia TLM Marcu capitolul 12
11. de la Iehova a venit lucrul acesta şi este minunat în ochii noştri»?“
SMS 12. Ei căutau un mijloc de a-l prinde, dar se temeau de mulţime. Căci înţelegeau că spusese ilustrarea gândindu-se la ei. Astfel, l-au lăsat şi au plecat.
Mat 21.45-46 ;
Mar 11.18 ;
Ioan 7.25-44 ;
SMS 13. Apoi au trimis la el pe unii dintre farisei şi dintre membrii partidului lui Irod, ca să-l prindă prin vorbele lui.
Mat 22.15 ;
Luc 20.20 ;
SMS 14. Când au sosit, i-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi că nu-ţi pasă de nimeni, pentru că nu te uiţi la înfăţişarea oamenilor, ci predai calea lui Dumnezeu potrivit adevărului. Este permis să i se plătească impozit Cezarului sau nu?
SMS 15. Să plătim sau să nu plătim?“ Dându-şi seama de ipocrizia lor, el le-a zis: „De ce mă puneţi la încercare? Aduceţi-mi un dinar să mă uit la el“.
SMS 16. Ei i-au adus unul. Şi el le-a zis: „Ale cui sunt chipul acesta şi inscripţia aceasta?“ Ei i-au zis: „Ale Cezarului“.
SMS 17. Atunci Isus a zis: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu“. Şi au fost impresionaţi de el.
SMS 19. „Învăţătorule, Moise ne-a scris că, dacă fratele cuiva moare şi lasă în urmă o soţie, dar nu lasă niciun copil, fratele lui trebuie s-o ia pe soţia acestuia şi să-i ridice urmaşi fratelui său.
Deut 25.5 ;
SMS 20. Erau şapte fraţi. Primul şi-a luat o soţie, dar, când a murit, n-a lăsat urmaşi.
SMS
meniu prim"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~