Citește Biblia TLM Marcu capitolul 13

Setări Biblia
Dan 9.26
Şi, după cele şaizeci şi două de săptămâni, Mesia va fi nimicit şi nu-i va rămâne nimic. Iar oraşul şi locul sfânt vor fi prefăcute în ruină de poporul unui conducător care va veni. Sfârşitul lui va fi prin inundaţie. Şi va fi război până la sfârşit; pustiirea a fost hotărâtă.
Dan 12.1
În timpul acela se va ridica Mihael, marele prinţ care stă în favoarea fiilor poporului tău. Şi va fi un timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când există naţiuni până în timpul acela. În timpul acela, poporul tău va scăpa, toţi cei ce vor fi găsiţi scrişi în carte.
Ioel 2.2
Este o zi de întuneric şi de beznă, o zi de nori şi de beznă groasă, ca lumina zorilor ce se revarsă peste munţi. Există un popor numeros şi puternic; un popor ca acesta n-a mai fost niciodată şi după el nu va mai fi niciunul în decursul anilor, din generaţie în generaţie.
Mat 24.21
căci atunci va fi un necaz mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum, nu, şi nici nu va mai fi.
Pagina 1 din 1
capitolul 13 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 13 >> Citește Biblia TLM Marcu capitolul 13 | FiiLumina
meniu prim
"Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede."
~ Friedrich Nietzsche ~