Citește Biblia TLM Marcu capitolul 4

Setări Biblia
1. Şi din nou a început să-i înveţe pe oameni lângă mare. Şi o mulţime foarte mare s-a strâns la el, astfel că el s-a urcat într-o barcă şi a stat la distanţă, pe mare, iar toată mulţimea stătea pe ţărm, lângă mare.
Mat 13.1
În ziua aceea, după ce a ieşit din casă, Isus stătea pe malul mării. ;Luc 8.4
Când s-a adunat o mulţime mare şi au venit la el oameni din diferite oraşe, le-a vorbit printr-o ilustrare: ;SMS
2. El îi învăţa multe lucruri în ilustrări şi, în timp ce preda, le spunea:
Mar 12.38
În timp ce îi învăţa, a mai zis: „Păziţi-vă de scribii care doresc să umble încoace şi-ncolo în haine lungi, care vor saluturi în pieţe, ;SMS
3. „Ascultaţi! Iată că semănătorul a ieşit să semene
SMS
4. şi, în timp ce semăna, o parte din sămânţă a căzut de-a lungul drumului, iar păsările au venit şi au mâncat-o.
SMS
5. O altă parte a căzut pe loc stâncos, unde n-avea mult pământ, şi imediat a încolţit, pentru că pământul ei nu era adânc.
SMS
6. Dar, când a răsărit soarele, a fost arsă şi, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat.
SMS
7. O altă parte a căzut printre spini şi spinii au crescut şi au înăbuşit-o, iar ea n-a dat rod.
SMS
8. Dar altele au căzut pe pământ bun, au ieşit, au crescut şi au început să dea rod, producând: treizeci, şaizeci şi o sută“.
Ioan 15.5
Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în unitate cu mine şi eu în unitate cu el, acela dă mult rod, pentru că fără mine nu puteţi face nimic. ;Col 1.6
care a ajuns la voi şi care dă rod şi creşte în toată lumea ca şi printre voi, din ziua când aţi auzit şi aţi cunoscut cu exactitate bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu în adevăr. ;SMS
9. Şi a adăugat: „Cine are urechi de auzit să audă!“
SMS
10. Când a fost singur, cei ce erau în jurul lui împreună cu cei doisprezece au început să-l întrebe despre ilustrări.
Mat 13.10
Şi discipolii s-au apropiat şi i-au zis: „De ce le vorbeşti în ilustrări?“ ;Luc 8.9
Dar discipolii săi l-au întrebat ce însemna ilustrarea aceasta. ;SMS

Pagina 1 din 5
Sari la pagina:
capitolul 4 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Marcu >> Citește Biblia TLM Marcu capitolul 4 | FiiLumina
meniu prim
"Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune, gândește."
~ Aristotel ~