Citește Biblia TLM Marcu capitolul 6

Setări Biblia
1. Apoi a plecat de acolo şi s-a dus în regiunea sa natală, iar discipolii săi l-au urmat.
trimiteri 2SMS
2. Când a venit sabatul, el a început să predea în sinagogă. Mulţi dintre cei ce ascultau erau uluiţi şi ziceau: „De unde a primit acest om lucrurile acestea? Şi de ce să-i fi fost dată acestui om o asemenea înţelepciune şi de ce să fie făcute prin mâinile lui astfel de lucrări de putere?
trimiteri 1SMS
3. Nu este el tâmplarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov, al lui Iosif, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi surorile lui nu sunt aici, printre noi?“ Şi se poticneau din cauza lui.
trimiteri 3SMS
4. Dar Isus le-a spus: „Profetul nu este dispreţuit decât în patria lui, printre rudele lui şi în casa lui“.
trimiteri 2SMS
5. Şi n-a putut să facă nicio lucrare de putere acolo, decât să-şi pună mâinile peste câţiva bolnavi şi să-i vindece.
trimiteri 4SMS
6. Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele dimprejur, predând.
trimiteri 2SMS
7. Apoi i-a chemat pe cei doisprezece şi i-a trimis doi câte doi, dându-le autoritate peste spiritele necurate.
trimiteri 3SMS
8. De asemenea, le-a dat instrucţiuni să nu ia nimic pentru călătorie, decât un toiag; nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă în pungile lor de la brâu,
SMS
9. ci să-şi lege sandalele şi să nu poarte două cămăşi.
trimiteri 1SMS
10. Şi le-a mai zis: „În orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo până veţi ieşi din locul acela.
trimiteri 3SMS

Pagina 1 din 6
Sari la pagina:
capitolul 6 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Marcu >> Citește Biblia TLM Marcu capitolul 6 | FiiLumina
meniu prim
"Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte."
~ Antonie De Saint-Exupery ~