Citește Biblia TLM Luca capitolul 2
1. În zilele acelea, Cezar August a dat un decret ca toată lumea să se înregistreze
SMS 2. (acest prim recensământ s-a făcut când Quirinius era guvernatorul Siriei).
trimiteri 1
SMS 3. Şi toţi oamenii se duceau să se înregistreze, fiecare în oraşul lui.
SMS 4. Iosif a urcat şi el din Galileea, din oraşul Nazaret, în Iudeea, în oraşul lui David, numit Betleem, pentru că era din casa şi din familia lui David,
trimiteri 4
SMS 5. ca să se înregistreze cu Maria, care îi fusese deja dată în căsătorie şi care acum se pregătea să nască.
trimiteri 2
SMS 6. În timp ce erau acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască.
SMS 7. Şi l-a născut pe fiul ei, întâiul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat într-o iesle, fiindcă în camera de găzduire nu mai era loc pentru ei.
trimiteri 1
SMS 8. În ţinutul acela erau nişte păstori care trăiau sub cerul liber şi care făceau noaptea de strajă lângă turmele lor.
SMS 9. Deodată, îngerul lui Iehova a stat lângă ei şi gloria lui Iehova a strălucit în jurul lor, iar ei s-au înfricoşat foarte tare.
trimiteri 1
SMS 10. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci iată că vă anunţ vestea bună despre o mare bucurie pe care o va avea tot poporul,
trimiteri 6
SMS
meniu prim"Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce spun ei.”
~ Tudor Mușatescu ~