Citește Biblia TLM Luca capitolul 3

Setări Biblia
11. Răspunzând, el le zicea: „Cine are două cămăşi să împartă cu cel ce n-are niciuna şi cine are de mâncare să facă la fel“.
Luca 11.41
Daţi ca daruri de îndurare lucrurile dinăuntru şi iată că toate celelalte lucruri vă vor fi curate. ;2Cor 8.14
ci, printr-o egalizare, surplusul vostru să compenseze acum ce le lipseşte lor, pentru ca şi surplusul lor să vină şi să compenseze ce vă lipseşte vouă, şi să fie o egalizare. ;Iac 2.15-16
Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana zilnică, ;1Ioan 3.17
Dar cine are mijloacele de existenţă ale acestei lumi şi îl vede pe fratele său în nevoie şi totuşi îşi închide faţă de el uşa tandrei sale compasiuni, cum mai rămâne în el iubirea de Dumnezeu? ;1Ioan 4.20
Dacă cineva spune: „Eu îl iubesc pe Dumnezeu“, dar îşi urăşte fratele, este un mincinos. Fiindcă cine nu-şi iubeşte fratele, pe care l-a văzut, nu-l poate iubi pe Dumnezeu, pe care nu l-a văzut. ;SMS
12. Chiar şi încasatorii de impozite veneau să fie botezaţi şi îi ziceau: „Învăţătorule, ce trebuie să facem?“
Mat 21.32
Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu l-aţi crezut. Totuşi, încasatorii de impozite şi prostituatele l-au crezut, dar vouă, deşi aţi văzut aceasta, nu v-a părut rău după aceea, ca să-l credeţi. ;Luca 7.29
(Când au auzit lucrul acesta, tot poporul şi încasatorii de impozite au spus că Dumnezeu este drept, căci fuseseră botezaţi cu botezul lui Ioan. ;SMS
13. El le zicea: „Să nu cereţi mai mult decât impozitul stabilit“.
Luca 19.8
Dar Zacheu s-a ridicat şi i-a zis Domnului: „Iată! Jumătate din bunurile mele, Doamne, le dau săracilor şi orice am extorcat de la cineva prin acuzaţie falsă înapoiez împătrit“. ;SMS
14. Şi îl întrebau şi nişte soldaţi: „Dar noi ce trebuie să facem?“ Iar el le spunea: „Să nu hărţuiţi pe nimeni şi să nu-i aduceţi nimănui acuzaţii false, ci să vă mulţumiţi cu solda voastră“.
Ex 23.1
Să nu răspândeşti o ştire neadevărată. Să nu te însoţeşti cu cel rău, ajungând un martor care pune la cale ceva rău. ;Lev 19.11
Să nu furaţi, să nu înşelaţi şi nimeni să nu se poarte neloial faţă de semenul său. ;SMS
15. În timp ce poporul era în aşteptare şi toţi se gândeau în inima lor cu privire la Ioan: „Să fie el Cristosul?“,
SMS
16. Ioan a răspuns, zicându-le tuturor: „Eu vă botez cu apă, dar vine cel care este mai puternic decât mine, căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua de la sandale. El vă va boteza cu spirit sfânt şi cu foc.
Mat 3.11
Eu vă botez cu apă datorită căinţei voastre, dar cel ce vine după mine este mai puternic decât mine şi eu nu sunt vrednic să-i scot sandalele. El vă va boteza cu spirit sfânt şi cu foc. ;SMS
17. El are în mână lopata lui de vânturat ca să-şi cureţe bine aria şi să-şi strângă grâul în hambar, iar pleava o va arde într-un foc ce nu poate fi stins“.
Mic 4.12
Dar ele n-au ajuns să cunoască gândurile lui Iehova şi n-au ajuns să-i înţeleagă scopul. Căci el le va aduna ca pe un rând de cereale proaspăt tăiate din aria de treierat. ;SMS
18. El le-a mai dat multe alte îndemnuri şi anunţa vestea bună poporului.
SMS
19. Dar tetrarhul Irod, fiindcă fusese mustrat de el pentru Irodiada, soţia fratelui său, şi pentru toate faptele rele pe care el, Irod, le făcuse,
Mat 14.3
Fiindcă Irod îl arestase pe Ioan, îl legase şi îl aruncase în închisoare din cauza Irodiadei, soţia lui Filip, fratele său. ;Marc 6.17
Fiindcă însuşi Irod trimisese să-l aresteze pe Ioan şi îl legase în închisoare din cauza Irodiadei, soţia lui Filip, fratele său, pentru că el se căsătorise cu ea, ;SMS
20. a adăugat la toate acele fapte încă una: l-a închis pe Ioan în temniţă.
SMS
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 3 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Luca >> Citește Biblia TLM Luca capitolul 3 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~